Ediția a șasea a Școlii de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MsciTeh) s-a desfășurat între 19 august și 3 septembrie 2023 pentru elevi și 27 august și 3 septembrie 2023 pentru profesori. MsciTeh a fost un eveniment organizat în consorțiul ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor, de Universitatea din București, în calitate de organizator principal, alături de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
De asemenea, evenimentul de anul acesta a fost organizat cu sprijinul proiectului SciResCareer – Centru Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București-Ilfov – de la educație preuniversitară la cercetare avansată, atât prin contribuția financiară în achiziționarea materialelor necesare, dar mai ales prin membrii echipei de lucru care au susținut ateliere pe parcursul celor 16 zile ale școlii.
La evenimentul din acest an au luat parte 65 de elevi pasionați de știință din toată țara, mulți dintre ei cu multiple premii la olimpiade naționale și internaționale de geologie, fizică, astrofizică, astronomie, chimie, matematică sau informatică. Totodată, 40 de profesori care predau materii din aria STEM (science, technology, engineering, math) s-au alăturat în cadrul secțiunii dedicate lor, pentru a participa la activități de dezvoltarea profesională interdisciplinară.
14 teme de cercetare, vizite în insitutele de cercetare și activități de socializare
Cei 65 de elevi de liceu au fost împărțiți în 14 teme de cercetare coordonate de cercetători de pe platforma de la Măgurele și de profesori din facultățile UB implicate în organizare.
Temele vizate au fost: Nanoboți activați cu protoni: Metode inovative pentru terapia cancerului; Introducere în teoria corelaţiilor cuantice şi a procesării informaţiei cuantice; Fizica fascinantă a emulsiilor; Rezonanța Trecutului: Monitorizarea prin Investigații Non-invazive; Experimentul BB84: criptografie cuantică și laseri; CanSat pentru monitorizarea distribuita a parametrilor de mediu – constituirea unei echipe si a unui prim prototip, in scopul participarii la viitoarele competitii ESA; Geologia pentru sănătate; Fenomene meteorologice extreme și schimbările climatice; Explorarea activității creierului si a comportamentelor – de la animale la om; „Cocktail party” cu unde gravitaționale și vânătoarea de viruși la bordul misiunilor spațiale; Metode fizice pentru diagnostic și tratament cu aplicații în medicină; Peptidele cationice: noi agenţi cu acţiune antitumorală; Comunicarea științei. Cum să traduci știința pe înțelesul publicului larg Și Compuși coordinativi: sinteză, caracterizare și aplicații în medicină.
Elevii au participat la cursuri legate de tematica școlii din acest an „Aplicații ale științei și cercetării pentru sănătate”, au avut parte de vizite în cele mai mari institute de pe Platforma de la Măgurele și au lucrat timp de două săptămâni proiecte de cercetare alături de mentorii de la temele lor. Participanții de liceu au beneficiat și de un program social cu activități de dezvoltare personală, activități de relaxare și vizite ghidate în București.
La finalul celor două săptămâni, liceenii au prezentat proiectele în fața unui juriu alcătuit din profesori de liceu, cercetători și profesori universitari și au fost premiați atât pentru conținutul științific al produselor lor, cât și pentru capacitățile de prezentare orală.
Echipa proiectului SciResCareer, implicată în organizarea celei de-a șasea ediții a MSciTeh
În deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. Virgil Băran, directorul proiectului SciResCareer,a prezentat obiectivele și activitățile proiectului și importanța acestuia pentru dezvoltarea ecosistemului de cercetare din Regiunea București – Ilfov. De asemenea, alături de lect. univ. dr. Andreea Croitoru, a găzduit o parte dintre activitățile temei Introducere în teoria corelaţiilor cuantice şi a procesării informaţiei cuantice. În cadrul temei au fost discutate principiile și elementele de bază ale mecanicii cuantice și au fost efectuate o serie de exerciții teoretice și aplicații practice constând în simulări în cloud utilizând un computer cuantic furnizat de IBM.
De asemenea, prof. univ. dr. Beatrice Radu, cadru didactic la Facultatea de Biologie a Universității din București, a susținut prelegerea de deschidere a școlii de vară, intitulată „Creierul – cel mai complex organ”, care s-a bucurat de o mare popularitate printre elevi, numărul de întrebări primite depășind timpul alocat. Apoi, cu sprijinul doctoranzilor Florin Zamfirache, Andrei Bratu si Gabriela Prundaru, a susținut tema intitulată Explorarea activității creierului si a comportamentelor – de la animale la om. Printre activitățile susținute în cadrul temei s-au numărat manipularea animalelor de laborator, realizarea unui protocol de testare comportamentală pe șobolan, realizarea unui dispozitiv de testare comportamentală, analiza unor preparate imunohistologice din creier uman prin microscopie de transmisie, realizarea unui mulaj al creierului uman și identificarea principalelor arii cerebrale, înțelegerea emoțiilor și a proceselor de învățare/memorie, utilizarea unor chestionare pentru analiza stresului, anxietății și depresiei, utilizarea unor echipamente comerciale pentru meditație, electroencefalografie și neurofeedback sau realizarea unor exerciții simple de relaxare sau de concentrare a atenției.
Cea de a 3-a temă, intitulată Compuși coordinativi: sinteză, caracterizare și aplicații în medicină, a fost prezentată de lect. univ. dr. Delia Popescu, asist. dr. Mariana Dianu și lect. univ. dr. Cătălin Maxim. În cadrul temei, participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu activitățile de cercetare desfășurate într-un laborator de chimie, prin realizarea sintezelor unor combinații complexe cu aplicații în medicină, dar și caracterizarea și investigarea proprietăților acestora, cu accent pe chiralitate. Au fost sintetizați compuși ai cuprului (II) și vanadiului (V) cu liganzi derivați de la aminoacizi naturali, sistemele chirale obținute fiind caracterizate cu ajutorul spectroscopiei IR și UV-VIS, al dicroismului circular, difracției de raze X pe monocristal și pulbere.
Ediția a șasea a MSciTeh și-a desemnat câștigătorii
În cadrul ediției din 2023 a MSciTeh, juriul a desemnat echipele câștigătoare a locurilor I, II și III, precum și cea a premiului de popularitate.
Astfel, pe locul I s-a clasat echipa de la tema Rezonanța Trecutului: Monitorizarea prin Investigații Non-invazive. Mentorii acesteia au fost Eduard Năstase, Alexandru Ṭigănescu, Dragoş Toma-Dănilă, Andrei Mihai, Alexandra Gerea, Bogdan Cerbu (INFP), Laurențiu-Marian Angheluță, Valentin-Dumitru Drăguț și Lucian-Cristian Ratoiu (INOE). Echipa a fost alcătuită din elevii Balaur Victor-Andrei, Iosifescu Andrei, Nicoară Vlad Mihnea, Năstase Vlad, Popescu Daria-Maria și Tudor Ana-Maria. Prezentarea câștigătoare poate fi consultată aici.
Locul al II-lea a fost adjudecat echipa de la tema Experimentul BB84: criptografie cuantică și laseri. Având ca mentori pe Elena-Georgiana Chira și Marian Zamfirescu (INFLPR și Facultatea de Fizică a Universității din București, ea i-a avut în componență pe elevii Baltac Alexandru, Buha Gabriel, Lascăr Robert și Neamțu Alexia Ioana.
Echipa de la tema Fizica fascinantă a emulsiilor a reușit să câștige locul al III-lea în cadrul competiției. Mentorii acesteia au fost Andra Dinache, Mihai Boni, Ana-Maria Udrea, Iuliana Urzică, Angela Staicu (INFLPR). Dima Crina Elena, Rădoi Robert-Mihăiță, Stanciu-Greculescu Mara-Ioana, Șerbănescu Andrei, au fost membrii acesteia.
Premiul de popularitate a fost câștigat de echipa de la tema Geologia pentru sănătate. Mentorii acesteia au fost profesori de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, printre care: Alexandru Andrășanu, Denisa Jianu, Barbara Soare, Cristina Toma, Daniela Gheorghe, Mihai Ducea, George Garbacea și Izabela Mariș, de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București. Elevii coordonați de cadrele didactice ale UB au fost Alexandru Larisa, Almășan Anna Anastasia, Apostolache Teodora, Milutinovici Cristina și Munteanu Radu Ovidiu.
Profesorii au lucrat pe teren și în institute la MSciTeh 2023
Cei 40 de profesori de științe selectați pentru participarea la a șasea ediție a Școlii de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele au intrat într-un program de dezvoltare profesională interdisciplinară pentru profesori interesați de predarea integrată STEM/STEAM. Ei au beneficiat de vizite pe teren, pornind experiența cu câteva zile în care au vizitat Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului.
În acest habitat natural, aceștia au explorat laboratoarele naturale, au descoperit proiecte educaționale inedite și au participat la o serie de ateliere și activități experimentale cu tematici variate: proiectarea unei activități integrate ST(R)E(A)AM bazată pe gândirea critică și creativă a elevilor; dezvoltarea competenţelor STEM prin investigaţie ştiinţifică; instrumente didactice realizate cu foi de calcul Excel pentru studiul Fizicii; folosirea tehnologiei digitale pentru predarea Fizicii și învățarea prin investigație de la competențe la activități de învățare – inspirație pentru Școală.
La revenirea la Măgurele, profesorii de gimnaziu și de liceu au participat la prezentările proiectelor elevilor, au vizitat infrastructurile din cadrul IFIN-HH și ELI-NP și au cunoscut cercetători în cadrul unor sesiuni de activități experimentale pe subiecte din domenii STEM (seismologie și spectroscopie).
La final, profesorii au avut și ei de livrat prezentări, pentru că au lucrat, în echipe, proiecte de intervenție în școli, inspirați de atelierele de pe teren, din cadrul laboratoarelor naturale, cât și de cele din laboratoarele și institutele de pe platforma de la Măgurele. Tematicile alese au fost variate, de la un proiect interdisciplinar STEM cu o componentă pentru Școala Altfel, la abordări din perspectivă artistică și istorică în diverse zone din țară, valorificarea potențialului creator al elevilor, importanța resurselor naturale etc.
Consorțiul în care se organizează MSciTeh pregătește Noaptea Cercetătorilor 2023
Pe lângă cercetătorii celor două institute co-organizatoare ale MSciTeh – Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), au fost implicate cadre didactice și studenți de la Universitatea din București, prin Facultatea de Biologie, Facultatea de Chimie, Facultatea de Fizică, Facultatea de Geologie și Geofizică Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Acestora li s-au adaugat, ca parteneri, institutele de fizică de pe platforma Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică.
MSciTeh nu este singurul eveniment dedicat promovării științei și educației pentru știință organizat în acest consorțiu. Alături de parteneri de la alte trei universități din țară (Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați), alături de colegii din patru geoparcuri (Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, Geoparcului Carpaterra și Geoparcului Oltenia de sub Munte), organizatorii din institutele de pe Platforma de la Măgurele și din facultățile Universității din București pregătesc acum ediția din anul 2023 a Nopții Cercetătorilor, un eveniment deschis publicului larg, acesta se va desfășura pe 29 septembrie în București și pe 30 septembrie 2023 în Măgurele.
În același weekend se organizează activități în consorțiu în alte 20 de locații din țară. Toate detaliile despre eveniment pot fi găsite atât pe site-ul consorțiului, cât și pe pagina de Facebook a evenimentului.