Reprezentanți ai Universității din București și ai Alianței CIVIS, pe scena celui mai important eveniment european dedicat diplomei europene

Reprezentanți ai Universității din București și ai Alianței CIVIS, pe scena celui mai important eveniment european dedicat diplomei europene

Peste 1.000 de instituții de învățământ superior și reprezentanți ai statelor membre UE prezente să sprijine implementarea diplomelor europene

Reprezentanți ai Universității din București au fost prezenți luni, 29 aprilie 2024, pe scena conferinței „A blueprint for a European degree”, la evenimentul final de diseminare a rezultatelor proiectelor dedicate diplomelor europene și entităților legale pentru noile Universități Europene. Evenimentul a reunit peste 1.000 de reprezentanți ai statelor membre UE, ai instituțiilor de învățământ superior, dar și numeroși alți factori de decizie și experți în domeniul învățământului superior și al politicilor educaționale. Participarea reprezentanților UB la eveniment se datorează faptului că UB este singura universitate din România care coordonează, alături de Universitatea Autonomă din Madrid, unul dintre cele șase proiecte strategice de proiectare și implementare a diplomelor europene, SMARTT (Screening, Mapping, Analysing, Recommending, Transferring and Transforming higher education international programmes).

În cadrul evenimentului, trei dintre cele patru intervenții ale Alianței CIVIS și ale proiectului SMARTT au aparținut reprezentanților Universității din București, prof. univ. dr. Romiță Iucu, coordonator al Subgrupului pentru Diploma Europeană de la nivelul FOR EU din cadrul Comisiei Europeană și coordonatorul UB al proiectului SMARTT, lect. univ. dr. Simona Iftimescu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a UB și leading expert în cadrul proiectului, și asist. drd. Alexandru Carțis, Coordonatorul Unității CIVIS pentru Educație, expert în cadrul proiectului.

„Pentru viitor, câteva idei sunt esențiale: să ne ținem promisiunea de a rămâne aliniați cu Procesul Bologna, să ne concentrăm pe nevoile studenților și pe rolul lor în definirea transformării învățării, să conectăm acest demers cu domeniul calificărilor, să gândim la scară mai mare, la scară globală și, nu în ultimul rând, să continuăm să visăm la viitorul nostru”, a remarcat prof. univ. dr. Romiță Iucu în intervenția sa, în dialog cu moderatoarea sesiunii, Vanessa Debiais-Sainton, reprezentanta Comisiei Europene.

10 proiecte-pilot Erasmus+, printre care proiectul SMARTT, au testat, în ultimul an, acordarea unei diplome europene și posibilitatea stabilirii unui statut legal european pentru alianțele de universități. În cadrul evenimentului organizat de către proiectele-pilot și Comisia Europeană, acestea au prezentat rezultatele etapei de pilotare, precum și reflecțiile privitoare la viitoarele demersuri necesare pentru transpunerea rezultatelor proiectelor în realitate. De altfel, evenimentul a surprins, pornind de la aspectele strategice definite de noul pachet pentru învățământul superior și de rezultatele proiectelor-pilot, elementele-cheie care vizează provocările implementării de programe comune de studii la nivel transnațional, valoarea adăugată a diplomei europene, dar și concluziile generale asupra setului de criterii unanim agreate de proiectele dedicate diplomei europene și care vor face obiectul discuțiilor de la cel mai înalt nivel european în perioada următoare precum și a viitorului policy lab care va fi dezvoltat în a doua parte a acestui an. În privința entităților legale, discuțiile au vizat valoarea adăugată și posibilele direcții de dezvoltare în viitorul apropiat, pornind de la studii de caz și analize aplicate asupra cadrului legal și a diferitelor caracteristici ale tipologiei de entități legale existente și nevoile alianțelor de universități.

„Diploma europeană poate contribui la competitivitatea Europei prin echiparea absolvenților cu abilități pentru viitor, prin punerea în comun a resurselor și expertizei din întregul spațiu european, prin unirea diferitelor sisteme de învățământ, combinând punctele lor forte și învățând unii de la alții și împreună, așa cum am arătat astăzi aici”, a remarcat Pia Ahrenkilde Hansen, Directoarea Generală a Direcției Generale pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură din cadrul Comisiei Europene.

Înregistrarea evenimentului și materialele utilizate în cadrul acestuia pot fi accesate aici. Demersurile de dezvoltare a diplomei europene vor continua și după încheierea proiectelor pilot prin dezvoltarea unui laborator de politici publice (policy lab) la nivelul Comisiei Europene în care criteriile testate vor fi dezvoltate și vor fi elaborate recomandările și procesele necesare pentru ca diploma europeană să fie implementată la nivel european, fie de către instituții de învățământ superior, fie la nivelul alianțelor europene de universități, demers în care eforturile consolidate ale Universității din București și ale Alianței Europene CIVIS vor fi valorificate și continuate.

De altfel, deja, în prezent, Universitatea din București dezvoltă, alături de partenerii din Alianța Europeană CIVIS, noi programe comune de studii cu puternic caracter inter- și transdisciplinar, care vor include proiecte de implicare civică, învățare bazată pe provocări, mobilitate integrată și conexiunea cu crizele globale actuale. Astfel, pe teme precum schimbările climatice, studiile sud-europene, cercetările din biochimie, studii culturale și societale, dezvoltarea urbană și crizele acesteia, transformarea tehnologică și implicațiile ei, Universitatea din București va lansa în perioada următoare noi programe comune de studii, cu diplome comune și multiple, în parteneriat cu alte universități europene membre ale alianței, pentru toate cele trei niveluri de studii, licență, masterat și doctorat.

Dezvoltat de către Alianța Europeană CIVIS, în parteneriat cu alianțele universităților europene EUTOPIANEUROTECHEU și UNITA, alături de 29 de instituții de învățământ superior și alți 15 stakeholderi europeni și naționali, proiectul SMARTT a fost ales de către Comisia Europeană drept proiect-pilot pentru viitoarele diplome europene.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services