Sâmbătă, 19 octombrie 2024, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București organizează prima ediție a conferinței internaționale anuale a Programului de Studiu Limba și Literatura Rromani E Rromanipnaske Droma / Căile Rromanipen-ului.
Evenimentul se va desfășura în format hibrid, atât online, cât și în Amfiteatrul „Martin Luther King Jr.”, la etajul I al sediului din Pitar Moș al FLLS (Str. Pitar Moş. nr. 7-13, Sector 1)
Conferința va avea următoarele sesiuni tematice: cultura rromani, literatura rromani, limba rromani, istoria rromilor, drepturile culturale ale minorităților naționale, prevenirea și combaterea rasismului anti rrom.
Persoanele interesate să participe online sunt rugate să trimită un e-mail către lect. univ. dr. Delia Grigore, coordonatoarea Programului de Studiu Limba și Literatura Rromani, la adresa delia.grigore@lls.unibuc.ro.
Programul de Studiu Limba și Literatura Rromani este parte din oferta educațională a Departamentului de Hungarologie, Studii Iudaice și Rromani, care s-a format în anul 2013, prin reconfigurarea Catedrei de Hungarologie, Rromani și Studii Iudaice înființate la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în anul 2007, în jurul nucleului constituit de Catedra de Hungarologie, prin reunirea celor trei specializări distincte: Limba și Literatura Maghiară, Studii Iudaice, Limba și Literatura Rromani.
Specializarea Limba și literatura rromani a fost introdusă la Universitatea din București la inițiativa prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, cadru didactic al FLLS, care dezvoltă și coordonează în cadrul facultății unicul program de licență de acest fel din țară.
Programul de licență Limba și literatura rromani (A) – Limba și literatura rromani / O limbă și literatură străină (B) este organizat, ca primă specializare, din anul universitar 2005-2006, la FLLS, la forma cu frecvență, cu durata a trei ani universitari (ciclu de licență). Anterior, între anii universitari 1997/1998 – 2004/2005, programul de Limba și literatura rromani s-a desfășurat ca secție / specializare B, pornindu-se de la o foarte bună experiență acumulată începând din 22 octombrie 1992 (când se introduce pentru prima dată în învățământul superior românesc un curs facultativ de limba rromani).




