Ambasada Libanului la București, Ambasada Confederației Elvețiene în România și CEREFREA Villa Noël organizează, pe 16 septembrie 2025, conferința „Communautés et patrimoine culturel. Un projet suisse” a prof. Patrick Maxim Michel, de la Universitatea din Lausanne.
Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 18:00, la sediul Villa Noël (str. Émile Zola nr. 6). Conferința se va desfășura în jurul prezentării obiectivelor, rezultatelor și perspectivelor proiectului „Collart-Palmyre”.
Proiectul Collart-Palmyre, lansat în 2017 de Institutul de Arheologie și Științe ale Antichității de la Universitatea din Lausanne, are drept misiune digitalizarea, prezervarea și valorizarea arhivelor lui Paul Collart referitoare la sanctuarul Baalshamîn de la Palmira, distrus în 2015. Aceste arhive, îmbogățite de fonduri asociate (Luc Boissonnas, Harald Ingholt), constituie în prezent principala sursă pentru documentarea acestui templu clasat în patrimoniul mondial al UNESCO.
Dincolo de conservarea științifică (bazele de date Tiresias și CATIMA, hartă interactivă, colaborări cu Iconem și UNESCO), proiectul a dezvoltat o parte educativă și socială inovatoare, în special prin intermediul unor ateliere de broderie în Siria și în Iordania, activități în Elveția (școli, centre de migranți), și expoziții internaționale (Cités millénaires la Institutul Lumii Arabe din Paris, Voix de Palmyre la Nyon, evenimente în Dubai, Abu Dhabi etc.)
Susținut de Oficiul federal al culturii din Elveția, mai multe fundații și parteneri internaționali (MIT, Iconem, Ministerul francez al Culturii, Aga Khan Trust for Culture, ALIPH etc.), proiectul ilustrează importanța patrimoniului în calitate de memorie colectivă, instrument de coeziune socială și resursă pentru reconstrucția identitară în contexte post-conflict.
Mai multe detalii despre centrul CEREFREA-Villa Noël pot fi accesate pe site, cât și pe pagina de Facebook.