În perioada 8–10 octombrie 2025, Universitatea din București a organizat primul Staff Week CIVIS deschis participării membrilor din alte alianțe universitare europene, un eveniment care a reunit experți, cadre didactice și reprezentanți instituționali din întreaga Europă pentru a explora tema „How are Flexible Learning Pathways Transforming Higher Education? The case of CIVIS BIPs”.
Pe parcursul celor trei zile, discuțiile și activitățile au urmărit să răspundă unei întrebări esențiale pentru viitorul învățământului superior european: cum pot învățarea flexibilă și mobilitatea mixtă să transforme experiența studenților și structurile universitare?
De la idei la practici concrete
Prima parte a evenimentului a fost dedicată contextualizării conceptului de învățare flexibilă și rolului alianțelor universitare europene în promovarea cooperării transnaționale. Prezentările introductive au oferit participanților o perspectivă amplă asupra modului în care universitățile pot colabora pentru a crea spații comune de educație, cercetare și mobilitate academică.
Evenimentul a fost deschis de Raluca Amza, Coordonator Instituțional CIVIS, care a subliniat importanța momentului pentru Alianță și pentru Universitatea din București, în calitate de instituție gazdă: „Sunt mândră că universitatea noastră a preluat inițiativa de a organiza acest eveniment și sunt convinsă că, în aceste zile, veți avea o experiență valoroasă învățând despre BIP-uri – de la proiectare până la implementare.”
În continuare, conf. univ. dr. Sorin Costreie, coordonator al Alianței CIVIS în UB, a vorbit despre rolul BIP-urilor în transformarea educației universitare și în redefinirea modului în care este înțeles procesul de predare-învățare: „Odată cu schimbările care au loc la nivel european, transformăm nu doar modul în care predăm, ci și felul în care privim învățământul superior. BIP-urile sunt cărămizile din zidul educației noastre – oferă flexibilitate, stabilitate și ne ajută să construim o comunitate mai puternică și mai atractivă.”
Alianțele europene și învățarea prin colaborare
Olga Wessels, reprezentanta alianței ECIU și coordonatoare a alianței FOREU4ALL, a adus o perspectivă complementară, vorbind despre importanța colaborării între alianțe: „Experiența ECIU arată că învățarea devine cu adevărat flexibilă doar atunci când universitățile colaborează și învață unele de la altele. Inițiative precum FOREU4ALL ne oferă exact acest cadru de dialog și cooperare.”
În același registru, prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București și coordonator al Grupului pentru Diplomă Europeană și Programe Comune din cadrul FOREU4ALL, a oferit o viziune conceptuală asupra ideii de flexibilitate: „Când vorbim despre trasee flexibile de învățare, nu ne referim doar la libertatea studentului de a-și alege parcursul, ci și la responsabilitatea instituțiilor de a crea infrastructura care face aceste drumuri posibile. Flexibilitatea nu înseamnă haos, ci coerență, colaborare și încredere. Trebuie să trecem de la simpla incluziune la ceea ce numim transclusivitate (transclusivity) – un model în care diversitatea devine o resursă reală pentru învățare și inovație.”
CIVIS și drumul spre învățarea flexibilă
Asist. univ. drd. Alexandru Carțiș, coordonatorul Unității CIVIS pentru Educație, a prezentat modelul CIVIS pentru Blended Intensive Programmes, descriindu-le ca „un cadru sigur pentru experimentare și colaborare academică, un spațiu în care profesorii pot testa noi forme de cooperare transnațională, iar studenții își pot construi propriul traseu educațional.”
El a subliniat că CIVIS este o călătorie comună, în care cele 11 universități europene și cei 6 parteneri asociați din Africa colaborează pentru a transforma educația într-un proces cu adevărat multicultural, multingvistic și democratic.
Prezentarea sa a evidențiat faptul că, în doar trei ani, alianța CIVIS a dezvoltat peste 200 de BIP-uri, implicând mii de studenți și cadre didactice din universitățile partenere și consolidând o cultură a cooperării și a adaptabilității în învățământul superior european.
De la viziune la implementare: cum se construiește învățarea flexibilă în practică
Dacă prima zi a evenimentului a adus în prim-plan ideile care fundamentează conceptul de învățare flexibilă – rolul alianțelor universitare, cooperarea transnațională și transformarea educației prin mobilități hibride –, cea de-a doua zi a marcat trecerea de la teorie la practică.
Masa rotundă dedicată alianțelor europene a reunit reprezentanți ai Alianțelor universitare europene CIVIS, INGENIUM și SEA-EU, care au împărtășit experiențe și provocări privind recunoașterea creditelor, armonizarea calendarelor academice și adaptarea structurilor administrative la noile forme de învățare.
Participanții au subliniat importanța coerenței instituționale și a cadrelor comune care să faciliteze dezvoltarea de programe transnaționale cu impact real asupra educației studenților.
În continuarea sesiunilor teoretice, panelul „From Design to Delivery: Effective BIP Practices”, în cadrul căruia au luat cuvântul reprezentanți de la Universitatea din București, Universitatea Autonomă din Madrid și Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, a oferit exemple concrete din Alianța CIVIS, ilustrând modul în care programele intensive mixte pot fi concepute și implementate eficient.
Au fost abordate aspecte legate de design curricular, colaborarea între universități și integrarea instrumentelor digitale, dar și provocările administrative și logistice asociate acestor formate educaționale inovatoare.
Atelier de co-creație: de la idee la un nou BIP
Ultima parte a CIVIS Staff Week a fost dedicată unui atelier practic, în care participanții au lucrat în echipe mixte pentru a planifica și simula etapele de dezvoltare a unui BIP – de la definirea obiectivelor și stabilirea parteneriatelor, până la selectarea metodelor de predare și a modalităților de evaluare.
Exercițiul a facilitat schimbul de idei între universități și a pus accent pe colaborarea interdisciplinară și învățarea prin proiecte.
Atmosfera de lucru a fost una deschisă, iar concluzia comună a fost clară: flexibilitatea în educație nu se construiește doar prin concepte sau politici, ci prin co-creație, reflecție și adaptare continuă la nevoile reale ale studenților și ale mediului academic european.
Astfel, primul Staff Week CIVIS deschis membrilor din alte alianțe universitare europene și organizat de Universitatea din București a confirmat potențialul colaborării transnaționale ca motor al transformării educației universitare, marcând un pas important spre o Europă academică mai interconectată și mai flexibilă.















