Vineri, 28 noiembrie 2025, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) vă invită la cel de-al 47-lea seminar ArchaeoSciences. Invitatul acestei ediții este dr. Tiberiu Sava de la Universitatea din Berna (Elveția), care va ține prelegerea intitulată “Advances in Radiocarbon Dating”.
Seminarul va avea loc începând cu ora 15:00 (EET), în Clădirea Administrativă a Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București (Șoseaua Cotroceni nr. 32), sala P08, parter.
Despre prezentare
Datarea cu ajutorul spectrometriei de masă cu accelerator (AMS) ¹⁴C a devenit un instrument indispensabil în arheologie, antropologie și paleoștiințe. Dezvoltările recente demonstrează că instrumentele AMS compacte pot măsura acum în mod fiabil probe la scară de micrograme dintr-o gamă largă de materiale — de la cărbune la metan atmosferic (CH₄). Cu protocoale de preparare din ce în ce mai sofisticate, fracțiuni moleculare specifice pot fi izolate și datate individual, ca în analiza radiocarbonului specific compusului (CSRA) a acizilor grași. Inovațiile în pretratarea oaselor au avansat, de asemenea, rapid. Un exemplu este metoda „datării radiocarbonice nedistructive a oaselor” dezvoltată de Tom Higham și colaboratorii săi. Aceste descoperiri metodologice transformă atât precizia, cât și domeniile de analiză cu radiocarbon.
În final, va prezenta o imagine de ansamblu a laboratorului LARA (Laboratory for the Analysis of Radiocarbon with AMS) de datare radiocarbon din Berna, evidențiind infrastructura, capabilitățile de măsurare și modul general de operare ale acestuia.
Dr. Tiberiu Sava este fizician nuclearist specializat în spectrometrie de masă cu acceleratori (AMS), cu precădere în datarea cu radiocarbon prin metoda AMS. A pus bazele Laboratorului de datare cu radiocarbon, RoAMS, din cadrul Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH), primul laborator de tip AMS din România. De altfel, a condus Laboratorul din 2014 până în 2020, timp în care a fost implicat în numeroase proiecte de cercetare împreună cu echipe de specialiști în arheologie, științele mediului, patrimoniu și fizică. Din mai 2022 lucrează în industrie, la firma producătoare de sisteme AMS Ionplus AG din Elveția. Din iulie 2024 își începe activitatea ca cercetător asociat în cadrul laboratorului LARA (Laboratory for the Analysis of Radiocarbon with AMS) al Universității din Berna.
Aceste seminare sunt o inițiativă originală a Platformei ArchaeoSciences (ASp) din cadrul ICUB, care își propune să ofere un cadru de exprimare profesioniștilor din domeniul științelor arheologice din diferite părți ale lumii pentru a împărtăși cunoștințe și a transmite informații semnificative despre cele mai recente probleme referitoare la metodele și abordările actuale utilizate pentru studierea trecutului. De asemenea, reprezintă o șansă pentru studenții români de a afla mai multe despre diversele aspecte interdisciplinare ale arheologiei și arheoștiințelor.




