În perioada 25 – 27 februarie 2026 are loc UNICA Days 2026, eveniment organizat de UNICA – Network of Universities from the Capitals of Europe, în cooperare cu Delegația pentru Relațiile cu Canada din cadrul Parlamentului European, International Association of Universities (IAU) și Science| Business.
Desfășurat sub tema „EU-Canada Cooperation: Shared Values, Shared Futures”, evenimentul reunește lideri universitari, reprezentanți ai instituțiilor europene și canadiene, cercetători și factori de decizie pentru a discuta viitorul cooperării transatlantice în domeniul învățământului superior, cercetării și diplomației științifice.
Universitatea din București este reprezentată la UNICA Days 2026 de conf. univ. dr. Sorin Costreie, președinte al Network of Universities from the Capitals of Europe, coordonator al Alianței CIVIS în UB și cadru didactic la Facultatea de Filosofie și de prof. univ. dr. Romiță Iucu, coordonator al Grupului de Lucru EduLAB din cadrul UNICA, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică a UB și cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
În cadrul sesiunilor UNICA Days 2026, reprezentanții UB au avut mai multe intervenții, contribuind activ la dezbaterile și inițiativele din domeniul învățământului superior european.
Conf. univ. dr. Sorin Costreie a intervenit în sesiunea de deschidere a conferinței intitulată „EU-Canada Collaboration – Pitch and Connect” și a moderat, pe 26 februarie 2026, sesiunile dedicate cooperării științifice și rolului universităților în consolidarea relației UE – Canada, desfășurate la sediul Parlamentului European din Bruxelles: „Scientific Diplomacy and Societal Leadership: The Role of Universities in EU – Canada Cooperation”, „EU – Canada Research Cooperation: challenges and opportunities” și „EU – Canada cooperation for climate action, urban resilience and global sustainability”.
Prof. univ. dr. Romiță Iucu a intervenit în cadrul sesiunii „Global Education for Global Citizenship: Universities Mission in a Changing World”, dedicată rolului universităților în formarea cetățeniei globale într-un context internațional marcat de transformări accelerate.
De asemenea, conf. univ. dr. Sorin Costreie participă în cadrul sesiunii „Shared Values, Shared Futures: A Roadmap for EU-Canada Academic Cooperation”, unde vor fi analizate direcțiile strategice pentru dezvoltarea parteneriatelor academice transatlantice, mecanismele de finanțare a cercetării, precum și contribuția universităților la diplomația științifică și la gestionarea provocărilor globale comune.
Ediția din 2026 a UNICA Days marchează un moment strategic în relația dintre Uniunea Europeană și Canada, în contextul asocierii oficiale a Canadei la Pilonul II al programului Orizont Europa, începând cu iulie 2024, facilitând accesul instituțiilor canadiene la principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare. Într-un peisaj geopolitic marcat de instabilitate, presiuni asupra colaborării internaționale și creșterea dezinformării, universitățile sunt chemate să își consolideze rolul de actori globali în promovarea valorilor democratice, a dialogului bazat pe dovezi și a diplomației științifice.
Agenda evenimentului include dezbateri privind diplomația științifică și leadershipul universităților, cooperarea în domeniul cercetării și inovării, tranziția verde și sustenabilitate globală, precum și misiunea universităților în promovarea cetățeniei globale.
Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA este o rețea alcătuită din 56 de universități din 41 de capitale ale Europei, care reunește peste 1,5 milioane de studenți. Universitatea din București a aderat la UNICA în anul 1993.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului UNICA Days 2026.




