Universitatea din București va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene

Universitatea din București va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene

Universitatea din București (UB) va acorda, în cadrul unei ceremonii care va avea loc vineri, 27 martie 2026, distincția de Doctor Honoris Causa profesorului Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene și una dintre cele mai influente personalități ale vieții juridice europene. Evenimentul de acordare a înaltei distincții va avea loc începând cu ora 12:00, în Sala Senatului a Universității din București (Șoseaua Panduri nr. 90, București).

Profesorul Koen Lenaerts este recunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai dreptului european contemporan, contribuțiile sale științifice, academice și jurisdicționale influențând decisiv evoluția acestuia în ultimele decenii. Activitatea sa a avut un rol esențial în definirea identității constituționale a Uniunii, în consolidarea dialogului jurisdicțional și în menținerea în centrul ordinii juridice europene a drepturilor fundamentale, a statului de drept și a independenței justiției.

Absolvent de studii în Drept al Katholieke Universiteit Leuven (Belgia) în 1977, Koen Lenaerts a obținut un masterat în Drept la Harvard Law School (SUA) în 1978, un masterat în Administrație publică la Harvard University (SUA) în 1979, iar, în 1982, a devenit doctor în Drept al Katholieke Universiteit Leuven. Și-a început cariera universitară în 1979 în aceeași instituție, devenind profesor de Drept al Uniunii Europene în 1983. De-a lungul timpului, a predat la College of Europe din Bruges (Belgia) și a fost profesor invitat la Harvard Law School.

Între 1984 și 1985 a fost grefier-junior al judecătorului René Joliet la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar, în 1989, a devenit unul dintre primii judecători ai Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, unde a activat peste 14 ani. În 2003 a fost numit judecător al Curții de Justiție a Uniunii Europene, ulterior fiind ales președinte de Cameră și vicepreședinte, iar, din 2015, ocupă funcția de Președinte al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În paralel cu activitatea jurisdicțională, profesorul Koen Lenaerts s-a afirmat ca un autor de referință în domeniul dreptului european. Lucrările sale, printre care se numără EU Constitutional Law, EU Procedural Law și Les méthodes d’interprétation de la Cour de justice de l’Union européenne, sunt considerate contribuții fundamentale la înțelegerea sistemului juridic al Uniunii Europene. Studiile și articolele sale abordează teme precum drepturile fundamentale, federalismul, dreptul concurenței, fiscalitatea directă, principiile integrării europene și structura sistemului jurisdicțional al UE.

Contribuțiile sale au fost recunoscute prin numeroase titluri și distincții academice. Profesorul Koen Lenaerts este Doctor Honoris Causa al unor universități prestigioase din Europa, printre care Université de Poitiers (Franța), Université de Namur (Belgia), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitat „Autònoma” de Barcelona (Spania), „Erasmus University Rotterdam (Olanda) și „Eötvös Loránd” University (Ungaria). De asemenea, a fost distins cu premii precum ALLEA Madame de Staël Prize for Cultural Values din partea All Eueopean Academies (Germania) și Sigillum Magnum Award din partea Università di Bologna (Italia). De asemenea, profesorul Koen Lenaerts este membru al Academia Europaea.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Koen Lenaerts, Universitatea din București recunoaște contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea dreptului Uniunii Europene și la formarea unor generații de juriști și cercetători. Distincția reflectă, totodată, aprecierea pentru un parcurs profesional care îmbină excelența academică, responsabilitatea instituțională și angajamentul față de valorile fundamentale ale proiectului Uniunii Europene.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services