Luni, 6 aprilie 2026, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Palatului Universității din București, în urma căreia s-a constatat că tronsonul aferent Facultății de Istorie este aproape finalizat, acesta urmând a fi recepționat în urmăritoarele luni.
La întrevedere au luat parte și primarul general al Municipiului București, Ciprian Ciucu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București, conf. univ. dr. Matei Gheboianu, decana Facultății de Litere a Universității din București, prof. univ. dr. Oana Fotache Dubălaru, arhitecții Ruxandra și Mircea Căpățână, reprezentanți ai companiei Construcții Erbașu, precum și Adrian Ciobanu, reprezentant al Companiei Naționale de Investiții.
Vizita de lucru a fost un bun prilej de a reafirma colaborarea solidă dintre Universitatea din București și Primăria Municipiului București, dialogul constant și deschiderea manifestată de ambele instituții creând premisele extinderii acestei cooperări și punând bazele unor noi parteneriate menite să contribuie la dezvoltarea durabilă a orașului și la consolidarea rolului UB în societate.
Pe lângă componenta estetică, lucrările de consolidare și reabilitate a Palatului Universității din București au și o încărcătură istorică. Martor al decadelor întunecate ale comunismului, Palatul UB va fi readus la lumină, Balconul Universității, punct central al Revoluției, va fi pus în valoare prin iluminatul arhitectural care nu doar evidențiază frumusețea clădirii, ci recuperează memoria unui loc în care, cândva, domneau cenzura și frica, iar curtea interioară se va transforma într-un spațiu muzeal în aer liber.


















