Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București găzduiește, în perioada 15–21 mai 2025, expoziția „Portrete de familie vegetală”, organizată în cadrul proiectului educativ „Plantele au familie”.
Expoziția este găzduită de Clădirea Administrativă a Grădinii Botanice (Șoseaua Cotroceni 32, Sector 6). Vizitarea expoziției „Portrete de familie vegetală” este gratuită, publicul având acces în intervalul orar 10:00–16:00, pe baza biletului de intrare în Grădina Botanică.
Totodată, membrii comunității Universității din București, alături de toți cei interesați de întâlnirea dintre artă și botanică, sunt invitați la vernisaj, care va avea loc vineri, 15 mai, începând cu ora 18:00, în Clădirea Administrativă a Grădinii Botanice.
O incursiune artistică în universul familiilor vegetale
Expoziția reunește lucrări realizate de elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul de Arte Plastice „Dimitrie Paciurea” din București, care fac mai mult decât să deseneze plante: ei realizează un adevărat studiu artistic al familiilor vegetale, aducând în prim-plan diversitatea, structura și frumusețea lumii plantelor.
Prin desen, observație și sensibilitate artistică, fiecare lucrare reprezintă un „portret de familie” al naturii.
Organizatorii expoziției sunt biolog dr. Petronela Camen-Comănescu, coordonatoarea proiectului „Plantele au familie”, și Alexandra Ionescu, profesoară de Arte Plastice la Liceul „Dimitrie Paciurea” din București.
Printre expozanți se numără liceenii Simina Balmuș, Alexia Bădulescu, Monica Bojoiu, Victorița Bucur, Astrid Constantinescu, Oana Costache, Andrei Dima, Andreea Dorobanțu, Larisa Dumitru, Georgiana Floriceanu, Daria Ionescu, Isabel Jangu, Ioana Manolea, Simona Matei, Safina Alexandra Ploscaru, Cristina Sîrbu, Ariana Stama, Bianca Șerban, Aryana Ursu-Vdovicenco și Andrada Vatamanu.
Ilustrația botanică între valoare estetică și rigoare științifică
Inițial, la jumătatea lunii martie a acestui an, tinerii artiști au participat la atelierul „Plantele au familie”, desfășurat în Clădirea Administrativă a Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza”. Sub îndrumarea biologului Petronela Camen-Comănescu, specialist în cadrul Grădinii Botanice a Universitatea din București și cadru didactic asociat la Facultatea de Biologie a Universității din București, elevii au descoperit atunci cum să recunoască familiile de plante, observând forme, texturi, culori ale părților plantei. Astfel, elevii au fost familiarizați atunci cu noțiuni botanice introductive pentru a putea identifica corect familiile de plante, oferindu-li-se un vocabular de specialitate.
Seminarul din luna martie a fost urmat de o vizită la Muzeul Botanic, unde tinerii au admirat ilustrațiile botanice realizate de Angiolina Santocono, angajată a Grădinii Botanice începând cu anul 1961 (pictor și conservator de muzeu) și mare iubitoare de flori.
Drept urmare, lucrările expuse în cadrul expoziției „Portrete de familie vegetală” surprind nu doar aspectul decorativ al plantelor, ci și relațiile dintre forme, culori și structuri botanice. Ilustrația botanică între valoare estetică și rigoare științifică.
Expoziția creează astfel o întâlnire între artă și botanică, invitând publicul să privească plantele dintr-o perspectivă nouă, sensibilă și educativă.
Expoziția face parte din proiectul educativ „Plantele au familie, inițiativă a AGBR (Asociația Grădinilor Botanice din România), realizată în parteneriat cu Grădina Botanică „D. Brandza” și susținută de ENGIE România.







