Nu ai ajuns la festivALL UB 2.0? Venim noi la tine! Universitatea din inima Bucureștiului devine Universitatea din inima Focșaniului

Nu ai ajuns la festivALL UB 2.0? Venim noi la tine! Universitatea din inima Bucureștiului devine Universitatea din inima Focșaniului

Universitatea din București aduce spiritul festivALL UB 2.0 mai aproape de elevii și tinerii din Vrancea și îi invită, în perioada 14–16 mai 2026, la Zilele Porților Deschise organizate la Filiala Focșani a Universității din București. Timp de trei zile, elevii vor avea ocazia să descopere oferta educațională a uneia dintre cele mai importante universități din România, să discute direct cu profesori și studenți și să afle cum arată viața de student la UB.

Reafirmând misiunea Universității din București de a aduce educația universitară mai aproape de tinerii din întreaga țară și de a fi aproape de comunitățile locale, evenimentul își propune să transforme „Universitatea din Focșani” într-un spațiu al dialogului, orientării în carieră și inspirației pentru viitor, aducând împreună elevi, cadre didactice, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai administrației locale.

Delegația Universității din București prezentă la Focșani va fi formată din cadre didactice, reprezentanți ai conducerii universității, studenți și specialiști implicați în orientarea educațională și dezvoltarea oportunităților pentru studenți. Din partea UB vor participa prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector UB pentru Programe de studii și Practica studenților, prof. univ. dr. Răzvan Mihail Papuc, prorector UB pentru Infrastructură, Administrație și Patrimoniu, lect. univ. dr. Cornelia Ștefănescu, coordonator al Filialei Focșani a Universității din București, Marian Crăciun, director al Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră al UB, Beatrice Crăciun, reprezentant Erasmus+, precum și cadre didactice și studenți voluntari din cadrul Facultății de Administrație și Afaceri, Facultății de Geografie și Facultății de Psihologie și Științele Educației. Prin dialogurile directe cu participanții, aceștia vor oferi informații despre admitere, viața de student, mobilitățile internaționale și oportunitățile academice și profesionale pe care Universitatea din București le pune la dispoziția viitorilor studenți.

Seria activităților debutează joi, 14 mai 2026, cu evenimentul „Joacă, învață, economisește! Play&Save: Descoperă lumea banilor”, organizat de Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară și partenerii educaționali din Vrancea la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani (Bd. Unirii, nr. 3). Participanții vor putea descoperi, într-un format interactiv și prietenos, informații utile despre educația financiară, alături de specialiști din domeniul financiar și al asigurărilor.

Vineri, 15 mai 2026, agenda continuă cu sesiunea oficială de deschidere a Zilelor Porților Deschise, organizată în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Reprezentanți ai conducerii Universității din București, ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ai administrației locale și ai Inspectoratului Școlar Județean Vrancea vor discuta despre oportunitățile educaționale și despre rolul universităților în dezvoltarea comunității locale. Sesiunea va avea loc la sediul „Universității din Focșani” (Str. Republicii, nr. 71).

Elevii și viitorii candidați vor putea participa apoi la sesiunea „Studiază la Universitatea din București”, dedicată prezentării Filialei Focșani și a programelor de studii disponibile, dar și la întâlniri cu reprezentanții Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră și ai programului Erasmus+, pentru a afla mai multe despre mobilitățile internaționale, experiențele de studiu și oportunitățile de dezvoltare personală și profesională oferite de UB.

Tot vineri, 15 mai 2026, va avea loc și o dezbatere dedicată provocărilor mediului de afaceri din Vrancea, în cadrul căreia antreprenori, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor profesionale vor discuta despre colaborarea dintre elevi, studenți și angajatori și despre nevoia formării unei forțe de muncă bine pregătite pentru piața actuală.

Pe tot parcursul zilelor de 15 și 16 mai 2026, participanții vor putea vizita standurile dedicate programelor educaționale ale Universității din București și vor putea discuta, într-un cadru relaxat, cu profesori și studenți voluntari de la Facultatea de Administrație și Afaceri, Facultatea de Geografie și Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Despre Universitatea din București

Universitatea din București a fost înființată în anul 1864, continuând tradiția Academiei Domnești de la 1694. UB face parte, începând cu 2019 din Universitatea Civică Europeană CIVIS alături de alte zece universități europene de prestigiu, contribuind în mod decisiv la dezvoltarea și modernizarea învățământului, științei și culturii naționale și internaționale.

Universitatea din București se regăsește în prezent în cele mai importante topuri mondiale pe poziții care o clasează pe primul loc între universitățile românești și regionale.

Cea de-a doua ediție a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2026, poziționează Universitatea din București drept cea mai bună universitate din România pentru cercetarea științifică interdisciplinară, care creează un mediu de cercetare, educare și inovare dinamic, interdisciplinar, îmbinând domenii dintre cele mai diverse și având la bază standarde înalte de sustenabilitate, dezvoltare durabilă și grijă pentru societate.

Universitatea din București este prima universitate din România și în primele 100 de universități din lume și în ceea ce privește implicarea în activități de dezvoltare durabilă, conform Times Higher Education – Impact Rankings 2025, unul dintre cele mai cunoscute clasamente din spațiul academic internațional. Scorul cel mai bun obținut de Universitatea din București în acest clasament este pentru „Obiectivul 5 – Egalitate de gen”, unde UB ocupă locul 3 la nivel mondial.

Și conform celei mai recente ediții a clasamentului Study Abroad Aide’s World University Rankings 2025, UB este astăzi și cea mai bună universitate din România pentru studenții internaționali, dovedind, astfel, caracterul internațional care a stat la bază încă de la înființare.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services