Pe 18 mai 2026, Universitatea din București a organizat, în parteneriat cu Primăria municipiului Brașov, workshopul „Identificarea și selectarea de soluții bazate pe natură pentru eficientizarea managementului apei în zona metropolitană a municipiului Brașov”, desfășurat în cadrul inițiativei CIVIS OpenLab AQUAMINDS. Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei Brașov și a reunit un număr semnificativ de actori instituționali, academici și din societatea civilă, confirmând rolul Open Lab-urilor ca platforme colaborative pentru co-crearea de soluții la provocările teritoriale actuale.
Workshopul a pus în evidență contribuția Alianței CIVIS în promovarea unor modele de colaborare deschisă și interdisciplinară, în care universitățile acționează ca facilitatori ai dialogului între diferite categorii de actori. Conceptul de Open Lab a fost aplicat prin implicarea directă a administrației publice locale, a operatorilor de apă, a instituțiilor naționale, a mediului academic și de cercetare, precum și a organizațiilor neguvernamentale și a structurilor de management teritorial.
Participarea a reflectat o diversitate remarcabilă de actori: reprezentanți ai Primăriei municipiului Brașov, ai Agenției Metropolitane Brașov, Companiei Apa Brașov, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Administrației Naționale de Meteorologie, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, universităților (Universitatea din București și Universitatea Transilvania din Brașov), institute de cercetare (Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Silvicultură), precum și organizații non-guvernamentale precum WWF sau Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov. Această diversitate a permis o integrare reală a perspectivelor științifice, instituționale și practice în analiza problemelor teritoriale.
Programul workshopului a inclus o serie de prezentări susținute de experți din instituții cheie, care au oferit cadrul conceptual și aplicativ al discuțiilor. Deschiderea a fost realizată de reprezentanții Primăriei Brașov, urmată de prezentarea proiectului CARMINE de către Sorin Cheval (Administrația Națională de Meteorologie), care a evidențiat rolul acestuia în dezvoltarea inițiativelor de reziliență climatică. Cristian Ioja (Universitatea din București) a prezentat atât Alianța CIVIS și proiectul OpenLab AQUAMINDS , cât și potențialul soluțiilor bazate pe natură pentru managementul apei, în timp ce Ștefan Gabrian (Administrația Națională de Meteorologie) a adus în discuție experiențele altor zone metropolitane implicate în proiecte similare. Perspectivele asupra evoluției resurselor de apă au fost completate de contribuțiile echipei INCDS SCDEP Brașov (Nicu Constantin Tudose, Cezar Ungurean, Mirabela Marin), iar dimensiunea participativă și digitală a fost ilustrată prin prezentarea platformei Stakeholders Hub de către Mihai Răzvan Niță (Universitatea din București).
Mai departe, activitățile au fost orientate către rezultate concrete, depășind nivelul prezentărilor teoretice. În cadrul grupurilor de lucru, participanții au identificat și spațializat principalele probleme legate de managementul apei în zona metropolitană Brașov, analizând atât provocările existente, cât și pe cele anticipate în contextul schimbărilor climatice. Procesul de lucru a permis delimitarea zonelor prioritare de intervenție și corelarea acestora cu presiunile și vulnerabilitățile identificate.
Un obiectiv central al workshopului a fost identificarea unor soluții viabile și aplicabile, adaptate contextului local. În acest sens, soluțiile bazate pe natură (Nature-based Solutions – NbS) au ocupat un loc important în discuții, fiind analizate ca alternative pentru creșterea eficienței managementului apei și pentru adaptarea la schimbările climatice. Totodată, dezbaterile au evidențiat faptul că nivelul de încredere în implementarea acestor soluții rămâne relativ limitat, subliniind necesitatea unor acțiuni suplimentare de demonstrare, validare și integrare în politicile și practicile existente.
Workshopul a demonstrat funcționarea concretă a unui Living Lab, în care cunoașterea este co-creată prin interacțiune directă între actori, iar soluțiile sunt dezvoltate și validate în raport cu nevoile reale ale teritoriului.
Activitatea a beneficiat, în mod esențial, de fundamentul creat de proiectul Horizon Europe – CARMINE – Climate-Resilient Development Pathways in Metropolitan Regions of Europe, coordonat de Administrația Națională de Meteorologie, care a contribuit printre altele la dezvoltarea și operaționalizarea Living Lab-ului Brașov. În acest cadru, inițiativa AQUAMIND a putut valorifica o comunitate deja activă de stakeholderi și mecanisme de colaborare testate anterior, facilitând astfel un proces mai coerent și orientat spre rezultate.
Proiectul AQUAMINDS reprezintă un exemplu relevant de colaborare academică internațională și interdisciplinară. La nivelul Universității din București, acesta este dezvoltat în parteneriat între Facultatea de Geografie și Facultatea de Biologie, evidențiind integrarea competențelor complementare în abordarea problemelor de mediu. La nivel european, proiectul reunește universități membre ale Alianței CIVIS, precum Universitatea Paris Lodron din Salzburg, Universitatea Liberă din Bruxelles și Universitatea Aix-Marseille, consolidând o rețea academică orientată către soluții inovatoare și aplicate. De altfel, Universitatea Paris Lodron din Salzburg și Universitatea Liberă din Bruxelles au contribuit activ la definirea designului workshopului, prin integrarea experiențelor internaționale privind Living Lab-urile și soluțiile bazate pe natură, precum și prin structurarea metodologiei de lucru orientate către co-creare, participare și validarea practică a soluțiilor în context local.
Prin acest demers, Universitatea din București își reafirmă rolul activ în cadrul Alianței CIVIS și capacitatea de a conecta expertiza academică la nevoile societale. Open Lab-ul AQUAMIND demonstrează potențialul colaborării internaționale și al co-creării locale în dezvoltarea unor soluții sustenabile pentru provocările complexe legate de managementul apei și adaptarea la schimbările climatice.




