Începând cu luna mai 2026, Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București este partener al proiectului cultural „Sunete de basm din Țara Vrancei: Buciumașii: salvgardarea și promovarea tradițiilor pastorale ale zonei Spulber prin documentare audio-video și educație interculturală”. Inițiativa, dezvoltată de Primăria localității Spulber din județul Vrancea, este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Durata de implementare a proiectului este de 7 luni, în perioada 11 mai – 15 noiembrie 2026.
Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” va găzdui în luna septembrie 2026 unul dintre cele două mari evenimente publice ale proiectului, aducând în fața publicului bucureștean tradițiile pastorale autentice din Țara Vrancei și sunetul ancestral al buciumului.
Până în toamnă au loc alte activități notabile ăîn cadrul proiectului. Astfel, în perioada 8-13 iunie 2026, Primăria localității Spulber, împreună cu Ansamblul „Buciumașii” din Spulber, organizează un atelier educațional dedicat copiilor de la Școala Gimnazială Spulber, cu activități desfășurate la Muzeul Satului Spulber, Centrul de Zi pentru Copii și în spațiile comunității locale.
În cadrul atelierului au loc: prezentări și interpretări de conținut muzical cu instrumente tradiționale, coordonate de Florin Iordan și Beatrice Petrescu Iordan, vizite la Muzeul Satului Spulber, la Centrul de Zi pentru Copii și la atelierul meșterului artizan Chiriac Stan, realizator de buciume, prezentări și activități conduse de Mircea Florian: atelier de fabricare a „buciumelor” și prezentarea „Familia Buciumului – o perspectivă istorică, răspândire geografică și viitorul instrumentelor”. De asemenea, se derulează și activitatea de documentare pe teren: înregistrarea audio video a semnalelor de bucium, filmări realizate de Cristian Farcaș și interviuri cu buciumașii seniori conduse de dr. Mariana Său, muzicolog.
Vizite în comunitate și întâlniri cu buciumașii seniori
În cadrul atelierului, Ansamblul „Buciumașii” prezintă semnale de bucium și semnificațiile acestora în ciclul pastoral. Copiii participanți vor prezenta în 11 iunie 2026 un scurt moment care va concluziona experiența lor după primele trei zile de atelier. Publicul din comună este invitat să ia parte la această prezentare a copiilor. Atelierul propune un format participativ, în care copiii intră în dialog cu artiști și specialiști și descoperă instrumente, sunete, povești și tehnici de documentare. Activitățile includ demonstrații, explicații istorice și geografice, vizite în comunitate, filmări, interviuri și întâlniri cu buciumașii seniori, contribuind la păstrarea și valorificarea memoriei culturale locale. Documentarea va fi utilizată pentru demersurile lansate de către Primăria Spulber pentru înscrierea tradiției buciumului în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.
O întâlnire directă a copiilor cu patrimoniul sonor al buciumului
De altfel, programul aduce împreună muzicieni, cercetători, artiști vizuali, meșteri locali și membri ai comunității pentru a le oferi copiilor o întâlnire directă cu patrimoniul sonor al buciumului, cu istoria și semnificațiile sale în cultura pastorală, dar și cu forme contemporane de documentare și transmitere a tradiției.
Proiectul „Sunete de basm din Țara Vrancei: Buciumașii: salvgardarea și promovarea tradițiilor pastorale ale zonei Spulber prin documentare audio-video și educație interculturală” își propune să creeze o punte între patrimoniul cultural imaterial și spațiile culturale contemporane, valorificând tradițiile locale într-un context urban și educativ. Evenimentul din toamnă organizat la Grădina Botanică va reuni artiști, etnologi, buciumași și public larg într-o experiență culturală interdisciplinară dedicată memoriei și identității rurale românești.
În afară de Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a UB, ceilalți parteneri implicați în proiect sunt Școala Gimnazială Spulber, Muzeul Național al Țăranului Român și Centrul Cultural Vrancea.




