Un proiect propus de o echipă de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București pentru a schimba modul în care românii privesc reciclarea deșeurilor de aparate electrice și electronice s-a transformat în campanie prezentă la UNTOLD 2026. Proiectul „Rupi blestemul când reciclezi”, care prinde viață în perioada 6-9 august 2026 într-o instalație interactivă, invită festivalierii să descopere, într-o cheie ludică, inspirată din universul superstițiilor, ce electronice uitate prin sertare le-ar putea purta ghinion și să rupă simbolic blestemul reciclându-le. La finalul experienței, aceștia primesc o amuletă împotriva ghinionului.
Pornind de la credințe populare potrivit cărora obiectele vechi sau stricate ar atrage ghinionul ori ar bloca energiile pozitive, proiectul propus de studenți folosește umorul și simbolistica superstițiilor pentru a transmite un mesaj simplu: atunci când reciclezi electronicele pe care nu le mai folosești, faci loc în casă și contribui la protejarea mediului. Aceasta pornește de la o idee creativă premiată în cadrul competiției Student Innovation Challenge / WHAT’S NEXT?, organizată în luna aprilie de Asociația „Environ” și Universitatea din București.
Implementarea campaniei la UNTOLD reprezintă o continuare firească a ideii dezvoltate de studenți și demonstrează că soluțiile creative născute în mediul universitar pot deveni instrumente reale de schimbare a comportamentului.
„Prin această campanie ne-am propus să transformăm reciclarea într-un gest simplu, firesc și chiar memorabil. UNTOLD ne oferă contextul perfect pentru a ajunge la un public tânăr, iar faptul că această campanie pornește de la o idee creată de studenți demonstrează că cele mai bune soluții pot apărea și când le oferim tinerilor șansa să participe activ la schimbare”, a declarat Roxana Puia, directoarea de comunicare a Asociației Environ.
Pe durata festivalului, participanții sunt invitați să caute cele două puncte de reciclare Environ din zona de acreditare de la Sala Sporturilor Horia Demian și să aducă electronicele vechi de mici dimensiuni pe care nu le mai folosesc. Telefoane mobile, încărcătoare, căști, cabluri, mouse-uri, tastaturi sau alte dispozitive electrice mici pot intra astfel într-un circuit corect de reciclare și valorificare.




