Universitatea din București găzduiește, în perioada 18-19 septembrie 2026, cea de-a șasea conferință bianuală a Rețelei Est-Europene pentru Filosofia Științei / East European Network for Philosophy of Science (EENPS), una dintre cele mai importante reuniuni din regiune dedicate filosofiei științei. Evenimentul este organizat de EENPS în parteneriat cu Facultatea de Filosofie a Universității din București și cu New Europe College – Institutul de Studii Avansate din București.
Conferința reunește la București cercetători care activează în domenii diverse ale filosofiei științei, de la filosofia științelor fizice, biologice și medicale, până la filosofia științelor sociale și cognitive, filosofia științelor istorice, filosofia matematicii și filosofia inteligenței artificiale.
Programul include sesiuni paralele, un simpozion dedicat istoriografiei și științelor istorice, precum și o întâlnire de networking destinată cercetătorilor aflați la început de carieră și Adunarea Generală a EENPS.
Evenimentul va include două prelegeri principale: „Inteligența de mediu: reconstruirea fundamentelor IA” susținută de prof. dr. Sabina Leonelli, de la Universitatea Tehnică din München, și „Artele descoperirii lui Francis Bacon” susțină de prof. univ. dr. Dana Jalobeanu, cadru didactic și cercetătoare la Facultatea de Filosofie a Universității din București și la Universitatea Tehnică din Nürnberg. Programul conferinței va include, de asemenea, sesiuni paralele, un simpozion dedicat istoriografiei și științelor istorice, un eveniment de networking pentru tinerii cercetători și Adunarea Generală a EENPS.
Tematica conferinței reflectă transformările prin care trece astăzi filosofia științei. Organizatorii au inclus între domeniile de interes atât probleme clasice privind natura cunoașterii științifice și metodele științei, cât și teme aflate în centrul dezbaterilor contemporane, precum inteligența artificială, științele cognitive, cercetarea biomedicală și relația dintre știință, societate și istorie.
Participarea la conferință este gratuită, atât pentru cercetătorii și cadrele didactice care susțin prezentări, cât și pentru persoanele interesate de tematica propusă de organizatori, costurile fiind acoperite de Facultatea de Filosofie a Universității din București și de New Europe College.
Mai multe detalii, culegerea de rezumate, precum și programul complet al evenimentului sunt disponibile pe site-ul oficial EENPS 2026.




