Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București organizează un curs de inițiere în programare folosind limbajul Python, destinat profesorilor de informatică din București care predau sau urmează să predea la clasa a IX-a.
Cursul, susținut de conf. univ. dr. Radu Boriga, cadru didactic la FMI a UB, și organizat de prof. univ. dr. Alin Ștefănescu, director al Departamentului de Informatică al FMI, se va desfășura pe parcursul a două zile, 12 și 19 septembrie 2026.
Cursul vine în sprijinul cadrelor didactice care se pregătesc să lucreze cu noile programe de liceu și își propune să ofere participanților o introducere practică și accesibilă în limbajul Python, cu accent pe conceptele și instrumentele relevante pentru nivelul clasei a IX-a.

De-a lungul celor două zile, participanții vor avea ocazia să descopere, pas cu pas, noțiuni fundamentale de programare, exemple practice și exerciții care pot fi adaptate ulterior activităților de la clasă. Astfel, prin abordarea graduală și orientată spre practică, întâlnirile urmăresc să facă tranziția către Python cât mai clară și accesibilă și să ofere participanților repere utile pentru activitatea didactică de la clasă.
Prin această inițiativă, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București își propune să contribuie la sprijinirea profesorilor de informatică în adaptarea la noile programe de liceu și la dezvoltarea unor contexte de învățare cât mai practice și relevante pentru elevii de clasa a IX-a.




