Studenții din anul I ai Facultății de Biologie a Universității din București au descoperit Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” într-un context mai puțin obișnuit: o zi de picnic urmată de o seară de muzică (karaoke) și socializare. Activitatea a făcut parte din proiectul „Biosocializare”, inițiativă tradițională a Asociației Studenților Biochimiști, Biologi și Ecologi (ASB – UB), dedicată integrării noilor studenți în viața universitară.
Trecerea de la liceu la facultate vine cu multe schimbări, iar primele săptămâni de studenție sunt un moment important pentru formarea noilor grupuri de prieteni și colegi. „Biosocializare” oferă an de an bobocilor ocazia de a se cunoaște, de a descoperi spațiile în care își vor desfășura activitatea și de a se familiariza cu viața academică din cadrul Facultății de Biologie a UB.
Ediția din acest an s-a desfășurat pe parcursul a trei zile și a inclus activități de bonding (socializare), workshopul „How to Facultate”, un Treasure Hunt în sediile facultății și o zi petrecută în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București.
Astfel, Grădina Botanică s-a alăturat inițiativei ASB și a sprijinit organizarea activității desfășurate aici, continuând o colaborare construită în timp prin mai multe proiecte și activități derulate împreună cu Asociația Studenților Biochimiști, Biologi și Ecologi.
Activitățile din GBDB, desfășurate cu o zi înainte de festivitatea de deschidere a noului an universitar la Facultatea de Biologie a UB, s-a încheiat cu o seară de karaoke și muzică, oferindu-le studenților un prilej de relaxare și socializare într-un cadru neconvențional, în mijlocul naturii. Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea lect. univ. dr. Petronela Camen-Comănescu, biolog în cadrul Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza”.
Pentru Grădina Botanică, astfel de întâlniri reprezintă o ocazie de a fi aproape de comunitatea academică și de a încuraja studenții să descopere acest spațiu nu doar ca loc de studiu și cercetare, ci și ca un spațiu deschis dialogului, relaxării și activităților educative.
Prin programul „Biosocializare”, membrii seniori ai ASB le-au pregătit colegilor din anul I un început de drum universitar bazat pe cunoaștere, colaborare și apartenență la comunitatea Facultății de Biologie și, implicit, comunității UB.
Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” se bucură să susțină astfel de inițiative și să contribuie, alături de partenerii săi din comunitatea academică, la construirea unor experiențe universitare care depășesc formal, al spațiului sălii de curs.




