La încheierea mandatului în fruntea Universității din București, prof. univ. dr. Mircea Dumitru și-a prezentat, într-un bilanț succint, principalele realizări ale perioadei în care a condus Universitatea.
Profesorul Mircea Dumitru a subliniat că acest document „este, în esență, o selecție – inevitabil personală și subiectivă – a ceea ce am considerat că poate fi un portret al celor mai reprezentative procese și rezultate pe care le-am obținut coordonând pe doamnele și domnii prorectori, decani, directori, șefi de birou etc. Este, așa zicând, un portret colectiv în care vrem să lăsăm faptele să ne reprezinte, cu cele bune și cele mai puțin bune ale echipei mele rectorale, în locul unor narațiuni utopice. Căci, nu ne îndemna Sf. Isaac Sirul întru modestie și luciditate când ne spunea: «Taci tu, și lasă lucrările tale să vorbească!»?”
Mircea Dumitru subliniază că Universitatea pe care și-a dorit să o consolideze și să o dezvolte, pregătind-o în același timp pentru o nouă echipă rectorală, este una a educației inovative, a cercetării avansate și a relevanței sociale, prin formarea unor generații de specialiști care să răspundă nevoilor pe care societatea românească le are în prezent. În viziunea profesorului Dumitru, Universitatea din București aspiră să devină o comunitate academică caracterizată prin dezvoltarea unui ethos al incluzivității, cultivarea excelenței în cercetare, apărarea valorilor integrității academice și prin construirea unei solide reputații internaționale la nivel global, dar mai ales la nivel european.
Bilanțul realizat de prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector al Universității din București, poate fi accesat aici.




