În perioada 26-30 ianuarie 2026, Universitatea din București organizează, prin Facultatea de Administrație și Afaceri și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, în cadrul Consorțiului European DUKENET, o nouă ediție a Competiției Internaționale Markstrat. Evenimentul reunește studenți și cadre didactice din mai multe universități europene, care participă la o simulare complexă de marketing strategic.
Ceremonia de deschidere a avut loc luni, 26 ianuarie 2026, în prezența unor reprezentanți ai conducerii Universității din București și ai rețelei academice DUKENET, printre care conf. univ. dr. Marius Jula, decanul Facultății de Administrație și Afaceri, conf. univ. dr. Diana Ioniță, directorul Departamentului de Limbi Moderne, Theys Lieven, Vicepreședinte DukeNet International Academic Network, Sarah Kniel, Trezorier DukeNet International Academic Network, și prof. univ. dr. Francisco Suay Pérez, de la Universidad Cardenal Herrera CEU din Spania și coordonator COIL al universităților CEU.
În descrierea evenimentului, conf. univ. dr. Marius Jula a subliniat importanța continuității acestui proiect educațional internațional: „Suntem încântați să găzduim din nou competiția Markstrat și le dorim tuturor participanților o săptămână productivă și momente de inspirație, care să le permită să-și testeze ideile, să învețe unii de la alții și să experimenteze pe deplin spiritul acestei competiții.”
„Pe parcursul acestei săptămâni intense veți deveni mai siguri pe voi, veți învăța să gândiți dincolo de tiparele obișnuite și să găsiți soluții la probleme reale. Markstrat este un proces de învățare care presupune depășirea granițelor și care vă arată că relațiile și conexiunile construite sunt mai importante decât competiția în sine. Fiți mândri că sunteți aici – participarea voastră este rezultatul unui proces de selecție.”
Profesorul Francisco Suay Pérez a explicat participanților ce presupune competiția Markstrat și cum trebuie să abordeze procesul de simulare. El a subliniat că studenții vor trebui să ia decizii strategice în echipe, să testeze campaniile de marketing și să analizeze segmentele de consumatori, dezvoltând abilități esențiale precum gândirea strategică, munca în echipă și adaptarea la situații complexe.
Markstrat: un joc de echipă, în care viziunea se împletește cu strategia
Markstrat Simulation Game presupune jocul în echipe internaţionale, luare de decizii pe baza unui manual studiat dinainte, elaborarea a două rapoarte care să evidenţieze viziunea, misiunea şi strategia echipelor, competenţele de limbă engleză, toate acestea culminând cu prezentarea proiectului, evaluată de un juriu internațional alcătuit din profesori ai celor şase universităţi participante.
Nu în ultimul rând, pentru a ocupa podiumul, echipele participante vor demonstra competențe care țin de lucrul în echipă, viteza şi spontaneitatea luării de decizii sau găsirii de soluţii, munca în regim de stres, competenţa de autoevaluare şi de reacţie în situaţii-limită.
Universitatea din București este afiliată din anul 2008 Consorțiului European DUKENET, alături de Spania, Italia, Germania, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Finlanda, Olanda. Fondată în 1996, DUKENET este o rețea universitară europeană care promovează colaborarea în domeniul studiilor de afaceri și marketing, reunind instituții publice și private din peste 15 țări, cu accent pe metode inovatoare de predare, învățarea experiențială și cercetarea în management și marketing.




