Aproape jumătate dintre candidații admiși la Institutul Național al Magistraturii sunt absolvenți ai Facultății de Drept a Universității din București. Astfel, din totalul de 284 de candidați admiși, 132 sunt absolvenți ai Facultății de Drept a UB, reprezentând un procent de 46,47% din total.
Rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, desfăşurat în perioada iulie 2021 – aprilie 2022, au fost validate joi, 17 martie 2022.
Reușita din 2022 se înscrie în linia ascendentă din ultimii ani, când rezultatele absolvenților Facultății de Drept a Universității din București s-au situat între 33-38% începând cu anul 2016. La precedentul concurs, desfăşurat în perioada septembrie 2019 – februarie 2020, procentul de absolvenți ai Facultății de Drept a UB care au ocupat unul dintre posturile scoase la concurs de Institutul Național al Magistraturii a fost de 42,72%.
„Facultatea de Drept a Universității din București îi felicită pe toți candidații admiși și le urează mult succes în activitatea pe care o vor desfășura. Suntem convinși că veți da dovadă de multă seriozitate în formarea profesională din cadrul Institutului Național al Magistraturii și că veți exercita cu onestitate și responsabilitate profesia pentru care vă veți pregăti”, este mesajul transmis de reprezentanții facultății.
De asemenea, conducerea facultății adresează mulțumiri tuturor cadrelor didactice implicate în pregătirea studenților, precum și Asociației Studenților în Drept pentru programele de pregătire desfășurate în vederea admiterii la Institutul Național al Magistraturii.
Facultatea de Drept a Universității din București îi felicită, de asemenea, pe toți candidații admiși și, în mod special pe cei care provin de la celelalte facultăți componente ale Hexagonului Facultăților de Drept care, împreună cu absolvenții UB, reprezintă 88,38% din totalul celor admiși.
În prezent, Hexagonul Facultăților de Drept este un consorțiu informal al celor mai prestigioase facultăți de drept din România: Facultatea de Drept a Universității din București, Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept a Universității din Craiova, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara.