Din dorința de a aprofunda înțelegerea societății, culturii, valorilor și instituțiilor SUA în rândul cadrelor didactice ale Universității din București, Biroul de Diplomație al Ambasadei SUA în România anunță lansarea ediției 2021 a cursurilor de specializare “Study of the U.S. Institutes (SUSIs) for Scholars”.
Destinate cu precădere profesorilor universitari care își propun să contribuie la dezvoltarea și actualizarea materialelor educaționale, cu un accent pe metodele educaționale folosite în SUA, cursurile se vor desfășura în vara anului 2021 și vor avea o acoperire totală a costurilor și a diurnei incluse.
Printre temele abordate în cadrul cursurilor de vară organizate de Biroul de Diplomație al Ambasadei SUA în România se regăsesc American Culture and Values, Journalism and Media, Religious Pluralism in the United States, U.S. Economics and Business, U.S. Foreign Policy, Workforce Development.
Cursurile vor utiliza un format hibrid, cu o componentă virtuală inițială care va avea loc din iunie până în august 2021. Ulterior, cursurile vor avea loc și în format fizic, la insistuția gazdă, ținându-se cont de regulile sanitare. Datele exacte pentru ambele componente ale programului vor fi stabilite ulterior.
Cadrele didactice care doresc să se înscrie trebuie să aleagă Institutul conform specializării pe care o au deja și să solicite formularul de participare la adresa de e-mail: alexandrescui@state.gov.
Termenul limită până la care formularul completat poate fi trimis este 12 martie 2021, ora 23:59, iar mai multe detalii legate de cursuri pot fi consultate aici.