În perioada 18 – 19 mai 2024, Facultatea de Filosofie a UB va găzdui conferința „Dreaming Minds – New Perspectives on the Relation Between Dreams and Consciousness”, organizată cu sprijinul studenților din domeniul științelor cogniției din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației și cu sprijinul doctoranzilor Facultății de Filosofie.
Evenimentul se va desfășura în regim hibrid, atât online, cât și la sediul Facultății de Filosofie a UB (Splaiul Independenței, nr. 204, sector 6).
Cu această ocazie, organizatorii lansează un apel la contribuții pentru studenții de la toate nivelurile de studiu, cât și pentru cercetătorii postdoctoranzi interesați de filosofia minții, științele cogniției și psihologie.
Scopul conferinței este de a oferi oportunitatea studenților și cercetătorilor de a aduce contribuții care să sporească înțelegerea relației dintre visare și conștiință. Aceștia sunt invitați să contribuie cu rezumate de cercetare relevante pentru tematica evenimentului.
În baza progreselor din neuroștiință și psihologie în ceea ce privește fenomenul visării, ne propunem să explorăm modul în care aceste descoperiri ar putea influența teoriile conștiinței, atât în ceea ce privește oamenii, cât și animalele non-umane.
Teme principale sunt: relația dintre vis și imaginație, subiectivitatea și visul, teorii ale conștiinței animalelor non-umane și relația cu visele.
Propunerile vor fi transmise electronic înainte de data de 13 mai 2024, la adresa de e-mail dreamingmindsconference@gmail.com. Titlul mesajului trimis va fi „Abstract submission”.
Programul conferinței va fi anunțat de îndată ce evaluarea va fi finalizată, cel târziu la data de 14 mai 2024. Prezentările vor dura 20 de minute, fiecare prezentare fiind urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A) de circa 10 minute și cu o pauză între acestea de 5 minute.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile aici.




