Miercuri, 17 mai 2023, Facultatea de Filosofie a Universității din București, prin Departamentul de Filosofie Teoretică (DFT) și Centrul de Cercetări în Logica, Filosofia și Istoria Științei (CELFIS), organizează conferința The Evolutionary Origins of Speech Acts.
Evenimentul se va desfășura în regim hibrid, atât online, cât și la sediul Facultății de Filosofie a UB (Splaiul Independenței, nr. 204, sector 6), în intervalul orar 10:00-20:00.
În cadrul conferinței vor susține prelegeri profesorii și cercetătorii invitați: prof. univ. dr. Mircea Dumitru de la Universitatea din București, prof. univ. dr. Mitchell Green de la Universitatea din Connecticut (Statele Unite ale Americii), prof. univ. dr. Bart Geurts de la Universitatea Radboud (Olanda), prof. univ. dr. Krisztina Orban de la Universitatea din Tübingen (Germania) şi prof. univ. dr. Ladislav Koren de la Universitatea din Hradec Králové (Cehia).
17 aprilie 2023, termenul-limită de transmitere a propunerilor
Cu această ocazie, organizatorii lansează un apel la contribuții pentru cercetătorii UB de la toate nivelurile de studiu. Aceștia sunt invitați să contribuie cu rezumate legate de abordări recente ale originii actelor de vorbire. Rezumatele pot fi redactate în limba engleză și nu pot depăși 300 de cuvinte (excluzând referințele bibliografice). Abstractele vor fi însoțite de 1-3 referințe bibliografice principale și 1-5 cuvinte-cheie.
Propunerile vor fi transmise înainte de data de 17 aprilie 2023 la adresa de e-mail andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro. Titlul mesajului trimis va fi „Speech acts, abstract submission”, iar formatul fișierului va fi de tipul Word sau PDF.
Toate rezumatele trimise vor fi trecute printr-un proces de evaluare de tip blind peer review, realizat de către un comitet de evaluare științifică locală. Organizatorii recomandă ca datele de identificare să fie menționate în corpul mesajului electronic, iar rezumatul să fie lăsat anonimizat.
După ce propunerile vor fi acceptate, prezentatorii au oportunitatea să-și aleagă dacă doresc să susțină prezentări față în față sau în regim online (în primul caz, aceștia vor beneficia de un public prezent fizic, dar în același timp prezentarea va fi transmisă și participanților online). Prezentările vor dura 30 de minute, fiecare prelegere fiind urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A) de circa 10 minute și cu o pauză între acestea de 10 minute.
Totodată, persoanele care doresc să ia parte la conferință online, prin intermediul platformei Zoom, sunt rugate să scrie la adresa de e-mail menționată (sau prin RSVP via PhilEvents) până duminică, 14 mai 2023, pentru a primi detaliile de conectare.
Programul conferinței va fi anunțat de îndată ce evaluarea va fi finalizată.
Conferința The Evolutionary Origins of Speech Acts este realizată cu sprijinul studenților masteranzi ai programului Mind the Brain, în domeniul științei cognitive, din cadrul Departamentului de Filosofie Teoretică al UB. Evenimentul este posibil și prin sprijinul studenților care își urmează stagiul de practică de specialitate în cadrul Centrului de Cercetări în Logica, Filosofia și Istoria Științei (CELFIS).
Alte înregistrări ale evenimentelor derulate de către Departamentul de Filozofie Teoretică (DFT) pot fi accesate aici.