Cadrele didactice ale Universității din București sunt invitate de CIVIS să dezvolte, în parteneriat cu profesori de la alte universități membre CIVIS, programe hibride intensive (Blended Intensive Programmes – BIPs).
Acest nou apel lansat de CIVIS pentru Blended Intensive Programmes – BIPs își propune să continue și să intensifice mobilitățile în rândul studenților și al altor membri ai comunităților academice CIVIS. Termenul-limită pentru acest nou apel este 15 noiembrie 2022.
Criterii de eligibilitate:
- Propunerile trebuie să implice cel puțin trei universități membre CIVIS
- Formatul programului trebuie să fie unul hibrid (sesiuni virtuale & 5 zile de activitate în format fizic)
- Participarea în cadrul unui BIP trebuie să asigure studentului între 3 și 6 ECTS
- Propunerile trebuie să se circumscrie direcțiilor corespunzătoare celor cinci CIVIS Hubs: Sănătate; Orașe, teritorii și mobilități; Transformare digitală și tehnologică; Climă, mediu, energie; Societate, cultură și patrimoniu cultural.
O descriere completă a apelului, precum și instrucțiunile pentru înscrierea unui program sunt disponibile aici, iar formularul de înscriere este disponibil aici.
Termenul-limită pentru înscriere și trimiterea documentelor este 15 noiembrie 2022.
Mai multe detalii despre acest apel pot fi accesate aici. Lista celor 18 programe hibride intensive disponibile în momentul de față poate fi accesată aici.
Abordarea utilizată în cadrul programelor este una interdisciplinară. Dedicate conceptului de excelență academică, aceste programe traversează adesea granițele subiectelor, ciclurilor și domeniilor tradiționale, ceea ce va garanta participanților o viziune nouă asupra temelor lor de studiu.
CIVIS este o Alianță Universitară Europeană care reunește 11 universități membre: Aix-Marseille Université (Franța), Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Universidad Autónoma de Madrid (Spania), Sapienza Università di Roma (Italia), Universitatea Stockholm (Suedia), Eberhard Karls Universität Tübingen (Germania), Universitatea din Glasgow (Marea Britanie), Universitatea Paris Lodron din Salzburg (Austria) și Universitatea din Lausanne (Elveția). Selectat de Comisia Europeană drept unul dintre primele 17 universități-pilot europene, CIVIS reunește aproximativ o jumătate de milion de studenți și peste 70 000 de membri ai personalului, inclusiv 37 400 de cadre universitare și cercetători.