Comisia Româno-Americană Fulbright a deschis competiția de burse Fulbright Student pentru anul academic 2024-2025. Adresate studenților de la toate nivelurile de studii, precum și absolvenților de la toate disciplinele (exceptându-le pe cele clinice), bursele Fulbright Student așteaptă candidaturile acestora online, până marți, 9 mai 2023.
Pentru a aplica la program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetățenie română, să dețină diplomă de licență/ să fie în ultimul an la studii de licență, masterat sau doctorat, să fi obținut rezultate academice bune pe durata studiilor și să cunoască limba engleză la un nivel avansat.
Candidații care aplică pentru o bursă Fulbright Student în specializarea Drept trebuie să dețină o diplomă de specialitate în domeniul vizat. Programul are o durată de un an academic, începând cu lunile august-septembrie 2024. În cazul în care masteranzii vor să-și prelungească stagiul, cheltuielile vor fi acoperite în funcție de disponibilitatea universității-gazdă, precum și a rezultatelor obținute de aceștia după primul an academic.
Persoanele care doresc să aplice la acest program trebuie să completeze formularul de înscriere, în cadrul căruia vor include trei scrisori de recomandare din partea unor profesori sau specialiști recunoscuți în România sau în străinătate, precum și varianta scanată a diplomei de licență/masterat/doctorat, însoțită de traducerea acesteia. Comisia Româno-Americană Fulbright pune la dispoziția candidaților un ghid de instrucțiuni pentru aplicarea la acest program, care poate fi consultat aici.
Bursierii vor fi selectați de către o comisie de specialitate și vor susține un interviu în prima jumătate a lunii septembrie 2023. Lista finaliștilor va fi supusă aprobării de către Foreign Scolarship Board.
Câștigătorii competiției Fulbright Student Award vor beneficia de următoarele facilități: transport gratuit, plata taxelor de studiu în limita bugetului stabilit, cărți și alte materiale de studiu, asigurare medicală și o bursă pentru anul academic 2024-2025.
Mai multe informații despre această oportunitate pot fi consultate aici și aici.