Comisia Româno-Americană Fulbright a deschis competiția de burse Fulbright Visiting Scholar pentru anul academic 2021-2022. Candidaturile pot fi depuse online până la 22 octombrie 2020.
Bursele Fulbright Visiting Scholar se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, centre și institute de cercetare care intenționează să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american.
Pentru a aplica la acest program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetățenie română, să dețină titlul de doctor (obținut înainte de plecarea în Statele Unite ale Americii), să cunoască limba engleză la nivel avansat. Programul are o durată cuprinsă între trei și șase luni.
Profesorii și cercetătorii care doresc să aplice la acest program trebuie să completeze formularul de înscriere, în cadrul căruia vor include trei scrisori de recomandare din partea unor profesori sau specialiști recunoscuți în România sau în străinătate, o lucrare detaliată a activității propuse pentru cercetare și/ sau o prelegere, precum și varianta scanată a diplomei de doctorat.
Câștigătorii competiției Visiting Scholar Award vor beneficia de următoarele facilități: asigurare internațională de călătorie, un grant care acoperă timp de o lună cheltuielile de cazare și de diurnă.
Mai multe detalii despre Visiting Scholar Award sunt accesibile aici.