Casa Universitarilor se transformă în House of Ideas. UB, parteneră în organizarea ediției din 2024 a festivalului UNFINISHED

Casa Universitarilor se transformă în House of Ideas. UB, parteneră în organizarea ediției din 2024 a festivalului UNFINISHED

Casa Universitarilor va găzdui, în perioada 27-29 septembrie 2024, cea de-a noua ediție a festivalului UNFINISHED și va deveni House of Ideas. Experiențe, conversații, instalații, performance-uri, sesiuni de well-being și nu numai îi așteaptă pe cei 3.141 de participanți ce vor fi acceptați să-și petreacă sfârșitul lunii septembrie împreună.

Băile cu gheață cu Tiberiu Ușeriu, degustările de pâine cu Lara Schütz, cartografierea grădinii Casei Universitarilor cu Nicolas Triboi sau sesiuni de vindecare cu sunet și vibrație cu Awa Ly sunt doar câteva dintre experiențele inedite pe care le vor putea experimenta participanții ediția din 2024 a festivalului.

Astfel, timp de trei zile, House of Ideas, sera de patrimoniu și grădina de 4.000 de metri pătrați din inima Bucureștiului devin locul de întâlnire a comunității UNFINISHED.

Tema acestei ediției este PRAXIS, iar anul acesta, mai mult ca oricand, festivalul UNFINISHED este despre conectarea teoriei cu practica, despre cum ne putem transforma din receptori pasivi ai informației în creatori activi al propriului mod de învățare, despre cum ne putem deconecta de la familiaritate și cum putem îmbrățișa prezentul cu tot ce vine el la pachet.

Festivalul UNFINISHED se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Mai multe detalii despre ediția de anul acesta sunt disponibile aici.

House of Ideas devine No-Phone Zone

Și pentru a practica cu adevărat această filosofie, anul acesta va fi introdusă în festival o zonă No-Phone – un spațiu care să încurajeze gândirea profundă și experiențele fără filtru. Astfel, House of Ideas va fi complet lipsită de semnal, încurajând astfel participanții să se conecteze unii cu ceilalți și să fie prezenți aici și acum.

Cum poți participa la UNFINISHED?

Ca în fiecare an, participarea la festival costă timp și implicare. Unica modalitate de a avea acces în comunitatea UNFINISHED este prin completarea unei aplicații, în care cei interesați trebuie să povestească despre ei înșiși, despre valorile și motivația lor și despre ce aduc în festival cu prezența lor. Înscrierile s-au deschis pe www.unfinished.ro și vor fi acceptați să participe la această ediție doar 3.141 de participanți.

Ce se întâmplă la UNFINISHED 2024?

Urban Planning Walk cu urbanistul Lior Steinberg

Ce mod mai bun de a discuta despre schimbările urbane decât prin a face o plimbare prin oraș? Urbanistul  Lior Steinberg va coordona un workshop în mișcare prin București, pentru a interpreta impactul orașului asupra interacțiunii umane și va aborda subiecte ca infrastructura, greșeli de planificare, oportunități de transformare, puncte forte și bias-uri traduse în spațiul construit.Lior Steinberg este un urbanist olandez, co-fondator al Humankind, o agenție multidisciplinară pentru schimbare urbană. Lior ajută orașele să privească la spațiul urban dincolo de funcționalitate și să planifice infrastructură care să-i facă pe oameni să zâmbească. În 2022, Lior a publicat The Car That Wanted to be a Bike, o carte pentru copii despre bucuria de a pedala și despre viitorul orașelor.

Bread Tasting cu Lara Schütz

Care e prima ta amintire legată de pâine? Ce miros are iubirea? Ce arome îți inundă mintea atunci când te gândești la pâinea pe care o mâncai în copilărie? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care vor ghida workshopul pe care Lara Schütz îl pregătește pentru UNFINISHED 24. Născută în România și stabilită în Austria, Lara s-a îndrăgostit încă din copilărie de mirosul divin de pâine proaspăt coaptă, datorită bunicii ei. Scopul ei la UNFINISHED va fi să exploreze împreună cu participanții modul prin care facem pâine, să-i familiarizeze cu mirosul, gustul, aromele și cum pot fi ei mai atenți la toate acestea.

Sound Healing cu Awa Ly

Muzica are puterea de a aduce oamenii împreună, dar și de a-i vindeca. Terapia prin sunet, sau vindecarea acustică, a fost folosită de secole ca instrument de vindecare, folosind vibrații vocale și instrumente pentru a stimula sistemul nervos. În UNFINISHED, artista Awa Ly, pe lângă concertul ei live, va ghida 2 sesiuni de vindecare acustică. O cântăreață franceză de origine senegaleză, Awa Ly și-a lansat cel mai recent album „Safe and Sound” pentru a ne aduce împreună în jurul întrebărilor și emoțiilor comune despre starea lumii ca spațiu comun. Muzica ei nu este doar de ascultat, ci este un spectacol experențial, de la voce până la coregrafia mâinilor și complexitate mișcărilor ei.

Morning Bootcamp cu Tiberiu Ușeriu

Morning Bootcamp este o experiență concepută pentru a-i scufunda pe participanți  în rutina zilnică a lui Tibi, oferind o oportunitate unică de a se antrena, de a se recupera și de a-și alimenta corpul la fel ca un atlet de top.Experiența va cuprinde exerciții de alergare, stretching, băi cu gheață și un mic dejun nutrivit, pregătit după rutina personală a lui Tibi, oferind o șansă de a fi martor la practica care a modelat cariera unui dintre cei mai rezistenți și realizați sportivi de anduranță din lume.

Live cartography cu Nicolas Triboi

Reluând lucrările începute de Nicolas Triboi în 2022, când UNFINISHED s-a mutat în Grădina Casei Universitarilor, acest proiect marchează un nou pas în efortul fundației EIDOS de a restaura și regenera una dintre cele mai frumoase grădini urbane, după planurile originale din 1860 ale Casei Librecht-Filipescu (cum a fost numită inițial). În această experiență practică, participanții vor avea oportunitatea unică (și responsabilitatea!) de a explora și documenta fiecare formă de viață mică (de la plante și copaci la păsări și insecte) care contribuie la susținerea unui ecosistem urban.

Botanical dyes cu Adelina Toma

Poate să vorbească cineva mai bine despre culori decât natura însăși? Și ce înseamnă să purtăm natura pe propriile corpuri? Cum afectează fibrele și vopseaua pielea și lumea din jurul nostru? Designer-ul de slow fashion, Adelina Toma, fondatorul Ițe Urbane, un atelier etic de slow-fashion din București, îi va ghida pe participanți în tehnicile tradiționale de vopsire ale țesăturilor cu plante. Adelina va realiza și o instalație permanentă în sera UNFINISHED – spațiul unde comunitatea se adună în jurul mesei și iau mic dejunul, prânzul și cina împreună.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services