Centrul de Monitorizare a Habitatelor și Speciilor este o statiune de cercetare, înființată în anul 2002, în localitatea Eșelnița, județul Mehedinți, fiind administrată de Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI) (Facultatea de Geografie, Departamentul de Geografie Regională și Mediu).
Dezvoltată în cadrul proiectului LIFE Nature LIFE00NAT/RO/7171, Iron Gates Natural Park – habitat conservation and management, coordonat doamna profesor universitar Maria Pătroescu, a funcționat inițial ca Centrul pentru creșterea în captivitate a țestoasei lui Hermann, fiind extinsă ca funcționalitate după anul 2005 la activități de monitorizare a speciilor și habitatelor naturale.
Infrastructura de cercetare a Centrului cuprinde în afara imobilului de un etaj (cu o sală de conferințe și spații de cazare), mai multe echipamente moderne destinate analizei detaliate a speciilor și habitatelor, precum și pentru monitorizarea componentelor mediului în teren sau în laborator. La acestea se adaugă spațiile și amenajările destinate activităților suport pentru educație ecologică.
– Derularea de activități de cercetare științifică pentru monitorizare a speciilor și habitatelor, analiza calității factorilor de mediu ori evaluarea impactului surselor de degradare asupra mediului;
– Activități de suport pentru procesul de administrare al ariilor protejate din această zonă a României;
– Susținerea activităților de educație ecologică, atât pentru diferite grupuri țintă din comunitățile locale, cât și pentru turiștii din Parcul Natural Porțile de Fier;
– Derularea de activități de practică profesională obligatorie și facultativă pentru studenții din domeniul Știința mediului ai Facultății de Geografie, Universitatea din București;
– Derularea de proiecte în domeniul protecției și conservării mediului în zonele din proximitate.
Activitățile Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact au permis derularea de proiecte de cercetare științifică cu finanțare națională și internațională, relevante fiind:
– 2011-2015: LIFE10NAT/RO/00740 Improving the conservation status for priority species and habitats in Iron Gates Wetlands, Comisia Europeana, EU – DG Environment. LIFE III
– 2008-2009: Securing the future of Hermann tortoise (Testudo hermanni subsp. boettgeri) in SW Romania, Rufford Small Grant, Rufford Small Grants for Nature Conservation, Marea Britanie
– 2006-2007: The Hermann tortoises – preserving the flagship specie for south-west Romania, Rufford Small Grant 47.02.06, Rufford Small Grants for Nature Conservation, Marea Britanie
– 2015-2017: Incorporating sources of uncertainty in large carnivore management and conservation in Romania, PN-II-RU-TE-2014-4-0058, UEFISCDI
– 2015-2017 – Integrating social network theory into systematic conservation planning, PN-II-RU-TE-2014-4-1039, UEFISCDI
– 2017-2018 – Argos based applications for real time wildlife monitoring in Romania (BioMoveFix), PN-III-P2-2.1-PED-2016-0568, UEFISCDI
Toate aceste proiecte au asigurat resursele necesare funcționării stațiunii de cercetare (cheltuieli curente, personal, reparații, echipamente de cercetare, etc.), care a beneficiat de un suport minim din partea Universității din București.
CONTACT
Strada Cireșilor, Nr. 449, Eșelnița, CP 227195, Jud. Mehedinți
Telefon:
+4025-236.54.38
Web:
E-mail: make2000@gmail.com
office@ccmesi.ro
Website: ccmesi.ro