Comunicat al conducerii Facultății de Drept cu privire la declarațiile ministrului Educației, Valentin Popa

Comunicat al conducerii Facultății de Drept cu privire la declarațiile ministrului Educației, Valentin Popa

Referitor la afirmațiile făcute de domnul Valentin Popa, ministru al Educației Naționale, în cadrul întâlnirii din 17 aprilie 2018 cu protestatarii aflați în fața ministerului, prin care afirma că numărul mare de locuri bugetate alocate anual Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti ar fi o dovadă de management defectuos, facem următoarele precizări:
1. Facultatea de Drept a Universității din București este a doua cea mai veche instituție de învățământ superior juridic din România, înființată de Alexandru Ioan Cuza în anul 1859, iar profesorii, studenții și absolvenții acestei facultăți au făcut și fac parte și astăzi din elita intelectuală și politică a țării.
2. Cadrele didactice ale facultății noastre au depus un efort constant în pregătirea generațiilor viitoare de juriști. Dincolo de acest aspect, profesorii noștri au contribuit, de-a lungul timpului, nu numai la construcția și dezvoltarea științei juridice românești, ci și la redactarea unor acte normative fundamentale: Constituția, codurile (civil, penal, de procedură civilă și procedură penală) și alte legi importante pentru societatea noastră. Faptul că, în ultimii ani, această contribuție nu mai există nu ne este imputabil nouă.
3. Se poate afirma cu îndreptățire că absolvenții Facultății de Drept a Universității din București sunt cei mai buni din țară; o demonstrează rezultatele la concursurile de admitere în profesie:
a. la concursul de admitere în profesia de avocat, organizat la nivel național de Uniunea Națională a Barourilor începând din 2012, absolvenții noștri au ocupat în mod constant locul I, reprezentând între 35% și 49% din totalul celor admiși;
b. la concursul de admitere în profesia de magistrat, organizat de Institutul Național al Magistraturii începând din 2005, absolvenții noștri au ocupat în mod constant locul I, reprezentând între 20% și 35% din totalul celor admiși. Menționăm, de exemplu, că în anul 2017 au candidat la Institutul Național al Magistraturii 2516 absolvenți ai tuturor facultăților de drept din țară pentru 200 de locuri, peste o treime dintre acestea fiind ocupate de absolvenții noștri (68).
Aceste statistici sunt cu atât mai relevante cu cât în România funcționează aproximativ 50 de programe de studii de drept (facultăți de drept sau programe în cadrul altor facultăți), dintre care unele nici nu se regăsesc pe lista absolvenților admiși în aceste două importante profesii juridice.
4. Rezultatele studenților noștri sunt remarcabile și pe plan internațional: la Concursul de Arbitraj Comercial Internațional „Willem Vis” – cel mai mare concurs de drept privat din lume –, am obținut locul III la Hong Kong, din peste 120 de universități participante, în anii 2015 și 2017, și locul III la Viena, din 362 de universități participante, în anul 2018.
5. Facultatea de Drept a Universității din București are programe de colaborare internațională de excelență, dintre care menționăm un program unic în România în domeniul dreptului – Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, organizat în colaborare cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și alte 14 universități franceze; studenții colegiului obțin atât diploma universității noastre, cât și diploma Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, iar carierele lor profesionale confirmă în timp valoarea pregătirii pe care o oferim împreună cu colegii francezi. De exemplu, în urma unui studiu efectuat cu privire la absolvenții Colegiului din perioada 1995-2013 (atât de la nivel licență, cât și master), a reieșit că 23,18% exercită o funcție publică la nivel intern ori internațional (aproape jumătate dintre ei lucrând în structurile europene), 53,42% sunt avocați, iar restul sunt judecători (7,45%), consilieri juridici (7%), cadre didactice etc.
6. Facultatea de Drept a Universității din București este singura facultate de drept din România cu „vocație națională”, studenții și absolvenții noștri provenind din toate mediile sociale și din toate zonele țării. De aceea, în ultimii ani (2008-2018) numărul anual de candidați la facultatea noastră a fost între 1.200 și 1.600 (aproximativ), ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din numărul total de candidați pentru toate programele de studii la unele dintre universitățile recent favorizate de Ministerul Educației. Aceasta în condițiile în care admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București nu se face pe bază de dosar, ci pe baza unui examen extrem de serios, care evaluează cunoștințele de limba română și de economie ale candidaților.
7. Față de performanțele constante menționate mai sus, considerăm că este datoria instituțională și morală a statului de a facilita studiul gratuit pentru cei mai buni studenți la cele mai bune facultăți, asigurând astfel mijloacele de atingere atât a obiectivelor de inserare a absolvenților pe piața muncii, cât și a celor de utilizare eficientă a fondurilor publice alocate educației de performanță.
În aceste condiții, adresăm următoarea întrebare: în ce constă „managementul defectuos” pe care îl acuză d-l ministru Valentin Popa atunci când vorbește opiniei publice despre facultatea noastră? Faptul că asigurăm, alături de alte facultăți de drept de stat – lovite și ele de măsura recentă a reducerii finanțării de la buget –, locuri gratuite pentru tinerii din toată țara care doresc să se pregătească în domeniul dreptului, conform exigențelor aplicabile la nivel internațional? Cu siguranță, înlocuirea locurilor finanțate de la buget cu locuri cu taxă va pune capăt visurilor pentru o educație bună ale multor tineri merituoși, unii dintre aceștia bazându-se pe sprijinul statului român pentru a avea acces la un mediu academic performant, preocupat de calitate și excelență.
În măsura în care d-l ministru Valentin Popa este, într-adevăr, interesat de soarta învățământului juridic românesc, ne declarăm disponibilitatea de a găzdui o întâlnire a facultăților de drept din România, de stat și private, pentru a analiza, împreună, cu profesionalism și transparență, perspectivele de dezvoltare a acestui domeniu. Pentru că numai în condițiile promovării excelenței și generalizării culturii performanței în facultățile de drept va fi posibil ca dreptul să rămână un real bastion în calea arbitrariului.

Conducerea Facultății de Drepta Universității din București

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services