Serviciul German de Schimb Academic (Deutscher Akademischer Austausch Dienst –DAAD) pune la dispoziție burse de studiu pentru anul universitar 2026-2027. Bursele se adresează studenților, absolvenților, doctoranzilor și cadrelor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior și cercetare din România, inclusiv de la Universitatea din București.
În cadrul programelor de burse sunt finanțate:
Cursuri de limbă;
Cursuri de limbaj de specialitate și civilizație germană;
Programe de masterat;
Stagii de cercetare.
De asemenea, DAAD finanțează programe desfășurate în limba germană și/sau în limba engleză.
Ca în anii precedenți, împreună cu lectorii DAAD din țară se oferă, pe lângă sesiunile de prezentare fizice, și mai multe sesiuni de informare online în limbile română, germană și engleză.
Participanții – studenți, masteranzi, doctoranzi, tineri cercetători, cadre didactice – vor avea ocazia să afle informații despre programele de studiu, procedurile de admitere, bursele disponibile și să discute direct cu reprezentanții DAAD.
Oferta completă a programelor de burse DAAD România este disponibilă aici.




