Joi, 30 octombrie 2025, British Council România, în colaborare cu Ambasada Marii Britanii la București și cu sprijinul Universității Naționale de Muzică din București, a organizat evenimentul „Black Voices. Shared Stories. One Romania”, care a avut loc de la ora 18:00, în Sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică (Strada Știrbei Vodă nr. 33).
Evenimentul face parte din programul UK Black History Month și reprezintă una dintre primele inițiative din România care celebrează contribuțiile și poveștile acestor comunități. „Black Voices. Shared Stories. One Romania” creează, astfel, un spațiu de dialog, ascultare și învățare, în care sunt celebrate experiențele românilor de culoare și alte altor persoane culoare care numesc România „acasă”. Este, totodată, o invitație la reflecție asupra identității, vizibilității și viitorului comun al societății.
Pe scenă au urcat artiști și creatori care modelează cultura contemporană românească:
Beatrice Peter – actriță de teatru;
Sandra Mavhima – coregraf, profesor și director artistic;
Momo Sanno – dansator și coregraf;
Al Kamara – fondator și CEO al Wave Advertising Group
Seara s-a încheiat cu un moment artistic live susținut de Momo Sanno, artist recunoscut la nivel internațional pentru spectacolele sale care explorează tema mișcării, a rezilienței și a conexiunii umane.
Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.



