Acest eveniment a fost reprogramat pentru altă dată. Vom reveni cu noi informații despre desfășurarea evenimentului.
Sâmbătă, 3 octombrie 2026, Bucureștiul găzduiește o nouă ediție a crosului „Run for Genomics”, un eveniment public dedicat educației, științei, sănătății și solidarității.
Crosul este organizat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Facultatea de Biologie a Universității din București, Alianța Națională pentru Boli Rare din România, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Societatea Studenților în Medicină din București, Asociația Prietenii Geneticii, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Evenimentul va avea loc în perimetrul Palatului Parlamentului (Bd. Libertății – Parcul Izvor), un spațiu simbolic pentru vocea pacienților și nevoia de politici publice care să sprijine dezvoltarea infrastructurii genomice în România.
Crosul include două curse:
- 3 km – Family & Fun Run, deschisă tuturor participanților
- 9 km – cursă pentru alergători antrenați
Startul este programat la ora 9:30 pentru proba de 3 km și la ora 11:00 pentru cursa de 9 km, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 13:15.
Înscrierea la cros este gratuită și se realizează prin completarea formularului disponibil aici, iar donațiile sunt opționale – acestea ne ajută să sprijinim în continuare cercetarea și să aducem știința mai aproape de oameni. Agenda evenimentului poate fi consultată aici.
Câștigătorii celor două probe vor beneficia de consiliere genetică și un test genomic recomandat de medic, realizat exclusiv în laboratoare acreditate, cu respectarea consimțământului informat.
Mai multe detalii cu privire la ediția din 2026 a crosului „Run for Genomics” sunt disponibile pe site-ul oficial, aici.




