Miercuri, 9 noiembrie 2022, între orele 9.30-13.00, va avea loc Conferința Europeană pentru Transformarea Educației „Promovarea competențelor transversale ale tinerilor în noua UE și în perspectiva viziunii SDG 2030 a ONU”.
Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul „Grigore C. Moisil” al Rectoratului Universității din București, (Șoseaua Panduri, nr. 90, sector 5), în format hibrid. Limbile de comunicare ale reuniunii sunt limba română și engleză (pentru invitații străini).
Conferința este organizată de Catedra Internațională onorifică „Jean Bart” (CIO SUERD), în parteneriat cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București și cu Centre européen „Robert Schuman” din Scy-Chazelles (Franța), cu sprijinul financiar al Programului European „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori – CERV”.
Discuțiile din cadrul conferinței vor fi moderate de conf. univ. dr. Antonio Momoc, decanul FJSC, și de prof. asoc. Sever Avram, coordonator general al Catedrei Internaționale Onorifice „Jean Bart” din cadrul Academiei Române și președinte executiv al Fundației EUROLINK – Casa Europei.
Organizatorii și-au propus prin acest demers să clarifice valorile-cheie concrete și nevoile fundamentale în vederea sprijinirii unei integrări profesionale mai profunde și a incluziunii sociale în perioada post-pandemie a noilor „economii ale bunăstării” și să realizeze o contribuție specifică la promovarea, educarea și evaluarea noilor abilități „soft” ca modalitate de a permite transformarea societală colectivă și a rezilienței acesteia.
Informații suplimentare privind conferința, programul și participanții, pot fi consultate pe pagina evenimentului.
Mai multe detalii despre Programul European „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori – CERV”
Principalele obiective ale programului sunt pe de o parte, de a clarifica și de a consolida valorile-cheie concrete și nevoile fundamentale în vederea sprijinirii unei integrări profesionale mai profunde și a incluziunii sociale în perioada post-pandemie a noilor „economii ale bunăstării” (wellbeingness economies). Totodată, pe de altă parte, acesta își propune să realizeze o contribuție specifică la promovarea, educarea și evaluarea noilor abilități ”soft” ca modalitate de a permite transformarea societală colectivă și a rezilienței acesteia.
Nu doar la nivel național, ci și global, resimțim un crescând interes transformarea educației în vederea atingerii obiectivelor SDG. În acest context, stakeholderii-cheie, mai ales aceia din mediul de afaceri și cel academic/de cercetare, pun un accent sporit pe necesitatea promovării învățării continue (lifelong learning – sistem promovat de UNESCO și UE), îndeosebi prin antrenarea competențelor referitoare la inteligența socială și emoțională, digitalizarea inovativă, încurajarea implicării tinerilor în transformarea democratică a Uniunii Europene prin diverse forme de democrație participativă.
De pildă, regândirea învățării se focalizează în mod prioritar pe subiectele referitoare la conceptul de “global citizenship” ce implică simultan cultivarea competențelor legate de empatie, mindfulness, compasiune și gândire critică.