În perioada 3-4 iunie 2022, Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează în format hibrid conferința internaţională “Understanding III”.
Gazde ale evenimentului, împreună cu Departamentul de Filosofie Teoretică, sunt CELFIS (Centrul de Logică, Filosofie şi Istorie a Ştiinţei) şi ICUB (Institutul de Cercetări, Secţia Ştiinţe Umaniste) din cadrul aceleiași universități.
Evenimentul științific urmează altor două conferințe, “Understanding II” şi “Bridges between the epistemology and the phenomenology of understanding”, care au avut loc în noiembrie şi, respectiv, mai 2021.
Reuniunea, care se va desfășura în limba engleză, va include o varietate de comunicări în spațiul virtual şi comunicări faţă în faţă care vor fi transmise în direct publicului prezent la eveniment și conectat online.
În prima zi a reuniunii, începând de la ora 14:45, deschiderea conferinței va fi făcută de conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al UB pentru Rețele universitare și Relații publice. Prima prelegere, cu titlul “‘Feeling’ the Proof. Is There Such a Thing as a Phenomenology of Reasoning?”, va fi susținută de prof. univ. dr. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române.
Evenimentul va continua cu prezentări susținute de conferențiari și cercetători afiliați unor universități și instituții de cercetare din România și din Brazilia, Bulgaria, Finlanda, Olanda, Statele Unite ale Americii.
Detaliile de conectare via Zoom vor fi trimise tuturor celor ce își exprimă dorința de participare până joi, 2 iunie 2022, scriind la adresa andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro.
Limba de comunicare a evenimentului este engleza. Mai multe detalii despre conferință sunt disponibile pe site-ul Facultății de Filosofie a UB, pe pagina Facebook a Seminarului de ilosofie Teoretică și pe PhilEvents.
„Pentru aceia dintre dumneavoastră care ar dori să participe în public la unele comunicări dar au alte angajamente concomitent, vom face tot posibilul să înregistrăm întâlnirile de fiecare dată când toți cei prezenți vor consimți, iar apoi să urcăm filmele rezultate pe canalul YouTube al Departamentului de Filosofie Teoretică”, este mesajul adresat de către organizatori pentru participanți. Prelegerile anterioare sunt disponibile aici.
Organizarea conferinței este făcută posibilă de un grant postdoctoral din partea UEFISCDI acordat unui proiect derulat în cadrul ICUB, având codul PN-III-P1-1.1-PD-2019-0535.