În perioada 26-28 mai 2022, Consorțiul Universitaria s-a întâlnit în formula sa extinsă la București, Universitatea din București fiind gazda reprezentanților celor nouă instituții de învățământ superior din România.
În contextul elaborării noii legi a educației, precum și al nevoii realizării unui cadru legislativ modern, care să răspundă atât provocărilor cu care se confruntă sistemul național de educație, cât și tendințelor europene și globale, Consorțiul Universitaria face apel la dialog și la cooptarea experților săi în definirea noului cadru legislativ. Reprezentanții Consorțiului Universitaria consideră că experiența și expertiza specialiștilor din cele nouă universități partenere sunt cruciale pentru a identifica cele mai bune soluții pentru învățământul românesc, atât universitar, cât și preuniversitar.
Necesitatea implicării Consorțiului Universitaria în definirea noului cadru legislativ a fost discutată cu Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii care a avut loc în data de 26 mai 2022. Printre temele abordate în cadrul discuțiilor s-au numărat și sprijinirea diversificării misiunilor universităților românești, pentru a răspunde nevoilor societății și pentru stimularea excelenței academice, precum și necesitatea stimulării internaționalizării învățământului superior, prin prisma sprijinului acordat universităților angrenate în proiecte europene și cu caracter internațional. Reprezentanții Consorțiului Universitaria au subliniat și necesitatea identificării variantelor de consolidare a cooperării între universitățile românești și instituțiile de cercetare-dezvoltare-inovare din țară și din afara granițelor.
La finalul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, participanții au agreat ca Rezoluția Consorțiului Universitaria, adoptată în cadrul reuniunii care se desfășoară la Universitatea din București în perioada 26-29 mai 2022, să fie transmisă către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.
Consorțiul Universitaria intenționează să organizeze în perioada imediat următoare întâlniri similare cu Ministrul Educației, Ministrul Cercetării și reprezentanți ai Comisiilor de Educație din Parlamentul României.
În discuțiile tematice din cadrul întâlnirii Consorțiului Universitaria au fost abordate cele mai relevante puncte aflate pe agenda învățământului superior românesc, astfel:
- Implicarea imediată a experților și a reprezentanților Consorțiului Universitaria în procesul de elaborare a Legii Educației. O lege cu impact major, care afectează actori instituționali și influențează semnificativ dezvoltarea și modernizarea întregii societăți, trebuie discutată și agreată cu actorii cei mai relevanți – deci implicit cu universitățile Consorțiului – în etapele premergătoare consultării publice largi.
- Finanțarea universităților în funcție de performanța reală și de indicatorii de impact, pentru sprijinirea unui învățământ superior incluziv de calitate, precum și creșterea finanțării cercetării și asigurarea continuității în finanțare.
- Susținerea, prin toate mecanismele necesare, a implementării în plan național a Strategiei Europene pentru Universități.
- Exceptarea instituțiilor de învățământ superior de la blocarea organizării concursurilor de ocupare a posturilor vacante anunțată de guvern pentru 1 iulie 2022, pentru a nu afecta și chiar bloca, în unele cazuri, procesul de educație și proiectele de cercetare din cadrul universităților.
- Alocarea unei finanțări suplimentare pentru implementarea adecvată a învățământului hibrid, care să asigure atât integrarea noilor tehnologii digitale în procesul de predare- învățare, dar și dezvoltarea de pedagogii și conținuturi inovative.
- Elaborarea și aprobarea, de către Ministerul Educației, a normelor metodologice de aplicare a modificării legii, pentru a da posibilitatea universităților să aloce 10% din finanțarea de bază pentru activitățile de investiții.
- Recunoașterea, la nivelul actelor de studii emise de Ministerul Educației, a diplomei de master didactic – dublă specializare și includerea acesteia în Nomenclatorul pentru concursurile susținute în învățământul preuniversitar începând cu anul în curs, odată cu finalizarea, în acest an, de prima generație de studenți a studiilor de master.
- Reglementarea clară a posibilității de înființare de programe de studii universitare de licență cu dublă specializare și a condițiilor în care astfel de programe pot fi inițiate
- Asumarea, prin noua Lege a Educației Universitare, a sprijinirii internaționalizării universităților.
- O finanțare și o susținere corespunzătoare din partea Ministrului Educației pentru toate universitățile care participă la Inițiativa Universităților Europene.
- În contextul internaționalizării tot mai accelerate a învățământului universitar, mai ales prin intermediul Alianțelor Europene de Universități, și ținând cont de tendințele globale de flexibilizare a proceselor educaționale, reglementarea în cel mai scurt timp a conceptului de micro-certificări (microcredentials) în România și posibilitatea ca creditele dobândite în urma unor astfel de programe de învățare, sau în urma unor programe de studii postuniversitare, să fie recunoscute în cadrul programelor de studii universitare de licență, masterat și doctorat.
- Clarificarea legislației naționale pentru a putea fi acreditate programe de studii universitare de tip joint / double/ multiple degree.
- Reluarea finanțării de tip „nucleu” pentru universitățile din România, program derulat cu fonduri de la Ministerul Cercetării.
- Majorarea finanțării cercetării și a inovării, precum și a resursei umane implicată în producerea de cunoaștere, inovație și dezvoltare.
- Rectificarea cu celeritate a bugetelor pentru cămine-cantine, deoarece sumele bugetate nu pot acoperi creșterile de preț la alimente (cantine) și utilități (cămine), iar indicatorii din anul anterior folosiți ca bază de aprobare a bugetului pe acest an nu reflectă prezența în campus a studenților.
- Creșterea subvenției pentru bursele studențești și corelarea acesteia cu salariul minim brut garantat în plată pe țară; susținem stabilirea alocației/student la buget la 12% din salariul minim, astfel încât subvenția să fie actualizată automat, odată cu creșterea salariului minim.
Reprezentanții Consorțiului Universitaria au agreat constituirea unor grupuri de lucru permanente în cadrul alianței – în domenii precum digitalizare, internaționalizare, resurse umane, finanțare etc.- care să analizeze în mod constant situația din universități și să vină cu soluții la problemele cu care se confruntă instituțiile.
Reuniunea Consorțiului Universitaria de la București a întrunit membrii celor nouă universități partenere: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.
De asemenea, întâlnirea a marcat preluarea, de către Universitatea din București, a președinției rotative a Consorțiului Universitaria. Anterior, președinția Consorțiului a aparținut Academiei de Studii Economice din București.
Rezoluția integrală a întâlnirii Consorțiului Universitaria de la București poate fi consultată aici.
Despre Consorțiul Universitaria
Fondat în 1996, Consorțiul Universitaria reunește, în prezent, nouă dintre cele mai importante universități din România: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța. Cele nouă universități ale Consorțiului Universitaria cumulează 42% dintre studenții și 34% dintre cadrele didactice titulare din România, acoperind, totodată, toate regiunile de dezvoltare a României.
De-a lungul existenței sale, Consorțiul Universitaria a acționat ca o structură dinamică și unitară, consolidându-și poziția pe piața națională și internațională a învățământului universitar și afirmând, cu fiecare ocazie, disponibilitatea și deschiderea spre dialogul constructiv și schimbul de bune-practici cu celelalte consorții universitare din țară pentru a contribui la creșterea calității și promovarea excelenței în învățământul superior din România.