Consorțiul Universitaria – viitorul învățământului superior românesc de calitate

Consorțiul Universitaria – viitorul învățământului superior românesc de calitate


În cadrul Reuniunii Consorţiului Universitaria, care a avut loc la Iași, în perioada 21-23 iunie 2019, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au dezbătut starea actuală a învățământului superior românesc, nevoile și problemele cu care se confruntă acesta, în vederea identificării unor posibile soluții comune.

Membrii fondatori au hotărât, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la prima întâlnire a grupului format din cele mai importante universități românești, înființarea Fundației „Consorțiul Universitaria”, cu scopul de a dezvolta și de a susține proiecte comune vizând activitatea de cercetare, activitatea didactică și alte aspecte ale vieții academice.

După ce, în 2018, Universitatea de Stat din Moldova a primit statutul de membru asociat al Consorțiului, la lucrări a participat și Rectorul Universității din Chișinău, domnul prof. univ. dr. Gheorghe Ciocanu, care a împărtășit participanților experiența dobândită în urma implementării unui important proiect în domeniul realității virtuale și augumentate. Totodată, acesta și-a exprimat dorința unei cooperări fructuoase care să ducă la identificarea și implementarea unor soluții comune la problemele similare cu care universitățile din România și Universitatea de Stat din Moldova se confruntă.

Consorțiul Universitaria a început demersurile pentru includerea universităților din România în analizele și statisticile realizate de Asociația Universităților Europene (EUA). Directorul pentru guvernanță, politici publice și finanțare al Asociației, domnul Thomas Estermann, prezent la lucrările din plen ale Consorțiului, și-a exprimat dorința în acest sens, vorbind despre provocările cu care se confruntă astăzi universitățile în contextul global imprevizibil și competitiv.

La reuniune au participat, cu rol de invitați, reprezentanți ai Grupului Russell, un consorțiu format din cele mai importante universități britanice, care au vorbit despre faptul că, indiferent de punerea sau nu în practică a Brexitului, colaborarea universităților din Marea Britanie cu universitățile de prestigiu din Uniunea Europeană trebuie să continue. Universitățile din Consorțiu vor dezvolta, astfel, proiecte comune de cercetare-inovare cu partenerii din Grupul Russell. „Ne dorim ca această colaborare să se realizeze, pe cât posibil, începând de la firul ierbii – cu cercetători și colective de cercetare, iar noi să îi sprijinim sistemic, logistic și financiar”, a declarat domnul prof. Michael Arthur, președinte al University College London – Chair al Grupului Russell.

Prezent la lucrările Consorțiului, domnul Ionuț Stanimir, director executiv în Direcția de Marketing și Comunicare a Băncii Comerciale Române (BCR), partener principal al evenimentului, a propus realizarea unui nou „contract social”, prin care România să atingă prosperitatea prin educație. În acest sens,  BCR va oferi un grant pentru realizarea, de către fiecare dintre universitățile din Consorțiu, a unei cercetări ale cărei rezultate vor fi prezentate public la următoarea reuniune a Consorțiului Universitaria.

În cadrul lucrărilor, s-a propus înființarea unui consorțiu al muzeelor universitare, având în vedere necesitatea unui cadru legislativ adecvat pentru acestea și dorința introducerii unor linii de finanțare destinate acestor instituții.

Cele cinci universități au consimțit nevoia unui parteneriat solid cu Ministerul Educației Naționale, prin care să fie mai ușor identificate soluțiile optime la problemele cu care acestea se confruntă. Consorțiul Universitaria consideră esențială și necesară transparența alocării finanțării suplimentare de către CNFIS și solicită publicarea datelor statistice pe baza cărora s-a efectuat această alocare, inclusiv a clasamentelor universităților pentru fiecare dintre indicatorii de calitate. Totodată, criteriile și modalitățile de calcul trebuie aduse în concordanță cu standardele din rankingurile internaționale și trebuie apoi să rămână stabile și predictibile. Reprezentanții Consorțiului solicită, totodată, demararea neîntârziată a evaluării școlilor doctorale. În același timp, Universitățile membre ale Consorțiului doresc ca, în cazul studiilor universitare de licență, acreditarea să se realizeze pe domenii, și nu pe specializări, astfel încât universitățile să aibă posibilitatea de a decide cu privire la organizarea unor duble specializări din două domenii deja acreditate.

Consorțiul Universitaria solicită creșterea predictibilității finanțării activității de cercetare, prin lansarea regulată a unor competiții de proiecte și prin includerea în buget a unei file separate pentru activitatea de cercetare universitară.

Considerăm că ar trebui revizuită Hotărârea de Guvern nr. 457 din 4 mai 2011 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior, în sensul reformulării art. 3 alin. (1), care să prevadă o perioadă mai mică de desfășurare a concursurilor, începând de la publicarea posturilor în Monitorul Oficial până la susținerea probelor de concurs. Experiența ultimilor ani arată că durata de desfășurare a concursurilor este de peste două luni, validarea acestora în senatele universitare având loc cu câteva zile înainte de începerea semestrului.

Senatele universităților din Consorțiul Universitaria au constatat că ponderea totală a universităților din consorțiu în finanțarea instituțională alocată la nivel național a scăzut în anii 2017-2019, motiv pentru care se consideră oportună transparentizarea totală a criteriilor și datelor după care se alocă fondurile publice tuturor universităților din România, precum și locurile pentru admiterea la studiile universitare de licență, master și doctorat.

În ceea ce privește studiile universitare de doctorat, ar fi de dorit ca MEN să comunice repartizarea     numărului de locuri pentru admitere cel târziu până în luna februarie a fiecărui an, astfel încât calendarul admiterii în instituțiile de învățământ superior românesc să fie în concordanță cu calendarul admiterii la studiile doctorale din universitățile europene.

S-a constatat necesitatea modificării Metodologiei de înscriere și înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS), astfel încât, în cazul universităților comprehensive, ocupațiile aferente calificărilor să fie stabilite de fiecare universitate în parte, solicitându-se eliminarea condiției conform căreia cel puțin o ocupație aferentă unui program de studii trebuie să fie unică la nivelul unei instituții de învățământ superior.

În același timp, Universitățile membre ale Consorțiului doresc ca, în cazul studiilor universitare de licență, acreditarea să se realizeze pe domenii, și nu pe specializări, astfel încât universitățile să aibă posibilitatea de a decide cu privire la organizarea unor duble specializări din două domenii deja acreditate.

În contextul inițiativei legislative de modificare a Legii Educației ce se află în acest moment în dezbaterea Senatului României, studenții din Consorțiul Universitaria propun asigurarea ponderii de 25% a opțiunii studenților în alegerea rectorilor universităților din România.

La împlinirea unui deceniu de la înființarea sa, Consorțiul Universitaria și-a consolidat în reuniunea de la Iași statutul de voce esențială în dialogul public din societatea românească. Cele cinci universități de prestigiu care îl formează își propun ca, prin proiecte și atitudini comune, să reprezinte un pilon de bază în creșterea performanțelor învățământului superior românesc.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.