Deschiderea anului universitar 2017-2018 pentru doctoranzii Universității din București

Deschiderea anului universitar 2017-2018 pentru doctoranzii Universității din București

Miercuri, 11 octombrie 2017, a avut loc ceremonia de deschidere a noului an universitar pentru studenții-doctoranzi ai tuturor celor 21 de școli doctorale din cadrul Universității din București.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai conducerii Universității din București – rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Mircea Duumitru, prorectorii conf. univ. dr. Sorin Costreie, prof. univ. dr. Romiță Iucu și prof. univ. dr. Laurențiu Leuștean, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, directori ai școlilor doctorale, conducători de doctorat și doctoranzi ai Universității din București.

În deschiderea ceremoniei, profesorul Mircea Dumitru le-a urat doctoranzilor un an universitar cu multe reușite și împliniri, felicitându-i pe cei care își încep în acest an stagiul doctoral la Universitatea din București și subliniind impactul deosebit pe care această perioadă inițială de formare în cercetare științifică o are asupra traiectoriei profesionale viitoare a acestora. Din această perspectivă, Mircea Dumitru consideră că doctoratul constituie partea semnificativă de debut a carieriei academice și profesionale, încurajându-i pe doctoranzi să se bucure de avantajele acestei perioade din viața lor – etapa în care pun temelia clădirii pe care doresc să o construiască și care le permite să exploreze, să cerceteze și să creeze.

Rectorul Universității din București a propus ca întâlnirea să nu fie doar una simbolică, prin natura sa, ci să reprezinte un dialog deschis, favorabil punerii în discuție a unor soluții inovatoare care ar putea îmbunătăți viața academică a doctoranzilor, în contextul mobilităților masive ale acestora în perioada imediat următoare finalizării doctoratului.

Profesorul Bogdan Murgescu a vorbit despre relația dintre coordonatorii de doctorat și doctoranzi, prin prisma participării la aventura cunoașterii, dar și despre posibilitățile pe care Universitatea din București le oferă doctoranzilor în ceea ce privește colaborarea cu universități străine. Profesorul Murgescu a subliniat că este importantă încurajarea performanețelor studenților doctoranzi. În acest sens, profesorul a vorbit despre șansa pe care o au tinerii care urmează stagiul doctoral de a participa la conferințe internaționale și la școli de vară, dar și despre posibilitatea de a avea în co-tutelă referenți străini pentru coordonarea tezelor de doctorat, care să le faciliteze primirea unor recomandări, ocuparea unor poziții importante în perioada de după finalizarea doctoratului, dar și construirea unei reputații. La rândul său, prorectorul Sorin Costreie a accentuat importanța dimensiunii internaționale pentru ciclul de doctorat.

Pe lângă oportunitățile de mobilitate internațională pe care Universitatea din București le pune la dispoziția doctoranzilor săi, a fost adusă în discuție activitatea Institutului de Cercetări al Universității din București (ICUB), desfășurată în beneficiul doctoranzilor.

Prorectorul Leuștean a amintit în discursul său principalele activități ale Institutului de Cercetări al Universității din București, propuse doctoranzilor, care constau în organizarea de seminarii și workshopuri din diverse domenii științifice, la care aceștia pot participa sau pe care le pot organiza ei înșiși. Prorectorul Leuștean a vorbit, de asemenea, de faptul că Institutul de Cercetări al UB reprezintă un loc prielnic de comunicare, care încurajează colaborarea între cercetători din domenii diferite, cuprinse în structura celor patru secțiuni ale institutului – științe exacte, științele vieții, ale mediului și ale pământului, științe umaniste și științe sociale.

Nu în ultimul rând, prorectorul Romiță Iucu, specialist în științe ale educației, le-a făcut cuunoscută doctoranzilor posibilitatea pe care Universitatea din București le-o oferă în ceea ce privește activitatea didactică pe care aceștia ar putea să o îmbrățișeze, devenind asistenți universitari. În acest sens, profesorul Iucu a mărturisit că doctoranzii reprezintă o categorie principală din bazinul de recrutare pentru activitatea didactică desfășurată de Universitatea din București.

Evenimentul de deschidere a anului universitar s-a încheiat printr-o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care doctoranzii au primit informații concrete pentru desfășurarea activității lor (aspecte administrative, oportunități de finanțare, burse, acces la baze de date și literatură de specialitate etc).

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services