Seminarul internațional Diasporas, migration et infrastructures de l’interactionnisme symbolique a fost al doilea eveniment organizat în cadrul proiectului CIVIS. Desfășurată la Casablanca în perioada 8-12 iunie 2022, întâlnirea interdisciplinară a reunit profesori de la Universitatea din București (Institutul de Studii Africane, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie, Istoria Artei al Facultății de Istorie, Facultatea de Științe Politice), Universitatea din Atena, Universitatea Sapienza Roma și Universitatea Hassan II din Casablanca.
Dezbaterile s-au articulat în jurul problematicilor complexe legate de conceptualizarea identității, un proces dialectic care include o varietate de aspecte impunând abordări transdisciplinare și rolului pe care patrimoniul material și imaterial îl joacă în construcțiile identitare.
Două axe principale s-au articulat și aprofundat, una a vizat subiectul migrației pe continentul african și din spre Africa spre Europa și cea de a doua, modalitățile de agregare a diasporelor în strânsă relație cu asumarea și transmiterea moștenirilor culturale în contextul practicilor tranzacționale.
Seminarul a reprezentat prima întâlnire în format fizic din cadrul proiectului și a fost un foarte bun prilej pentru identificarea altor posibile cooperări pentru proiecte viitoare întărind rețeaua de parteneriat. Un prim efect al acestei întâlniri a fost decizia de a organiza în fiecare an, alternativ la Casablanca și la București, seminarii pe teme de interes comun care să constituie nucleul altor proiecte științifice.
Programul integral al evenimentului poate fi accesat aici.


Două sesiuni au corespuns acestor axe. Prima, intitulată Heritage, patrimoine et digitalization, a inclus o serie de lucrări care au dezbătut formele diferite de abordare ale conceptelor de tradiției și patrimoniului precum și posibilităților păstrării diferitelor forme patrimoniale prin digitalizare. A doua sesiune, Mobilité, migration, identité, a fost dedicată analizei diferitelor forme de conceptualizare a fenomenelor de mobilitate și migrație și rolurilor pe care patrimoniul în diferitele sale accepțiuni îl joacă în articulările și definirile identitare. Prezentările din cadrul celei de a doua sesiuni au fost rodul cercetărilor din cadrul proiectului Conceptualising and Understanding the African Diasporas in Europe and in Africa, coordonat de Domnica Gorovei de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
