Recuperarea accesului la contul instituțional
Puteți folosi serviciul de Self-Service Password Reset (SSPR) pentru a reseta parola asociată contului dumneavoastră, accesibil și cu un click pe următorul link: https://passwordreset.microsoftonline.com. Acesta vă permite să vă recuperați rapid accesul la cont, pe baza unor metode alternative de autentificare (e-mail personal, SMS pe telefon).
Dacă SSPR nu funcționează pentru dvs. :
• În cazul în care sunteți student, luați legătura cu secretariatului facultății la care sunteți înscris.
Aceștia vă vor identifica și vor transmite solicitarea de resetare a parolei mai departe către angajații DITC.
• În cazul în care sunteți angajat/colaborator UB, adresați-vă personalului DITC prin adresa email.angajat@unibuc.ro.
Studenții sunt rugați să ia legătura cu secretariatul facultății la care sunt înscriși. În urma identificării și legitimării studentului, secretariatul poate interoga baza de date de școlaritate pentru a vă găsi adresa de e-mail instituțională.
Angajații/colaboratorii sunt rugați să trimită un mesaj către email.angajat@unibuc.ro pentru a identifica adresa de e-mail care a fost creată la angajarea dumneavoastră.
Dacă în urma conectării cu succes în Microsoft 365 primiți un mesaj conform căreia contul dvs. a fost blocat din cauza unor activități/încercări de conectare suspecte, vă recomandăm să încercați mai întâi să folosiți serviciul de Self-Service Password Reset (SSPR) pentru a reseta parola asociată contului dumneavoastră, accesibil și cu un click pe următorul link: https://passwordreset.microsoftonline.com. Acesta vă permite să vă recuperați rapid accesul la cont, pe baza unor metode alternative de autentificare (e-mail personal, SMS pe telefon).
După ce vă resetați parola, așteptați 5-10 minute înainte de a încerca să vă conectați din nou. Contul dvs. ar trebui să se deblocheze automat.
Dacă în continuare contul dvs. rămâne blocat, va trebui să luați legătura cu:
• Dacă sunteți student, cu secretariatul facultății la care sunteți înscris.
Aceștia vă vor identifica și vor transmite cererea de deblocare mai departe către angajații Direcției IT&C. Este important să transmiteți și o captură de ecran cu eroarea pe care o primiți.
• Dacă sunteți angajat/colaborator UB, cu personalul DITC la adresa email.angajat@unibuc.ro. Este important să transmiteți și o captură de ecran cu eroarea pe care o primiți.
De asemenea, vă rugăm să vă asigurați că toate dispozitivele de pe care vă conectați la cont sunt actualizate și securizate. Microsoft blochează automat conturile de pe care detectează un comportament suspect sau care sunt expuse riscului accesării neautorizate.
Dacă ați încercat toate sugestiile de mai sus dar tot nu ați reușit să vă accesați contul, trimiteți un e-mail pe adresa contact@it.unibuc.ro în care să descrieți detaliat problema întâmpinată și pașii pe care i-ați parcurs. Este important să transmiteți și o captură cu eroarea pe care o primiți.
Dacă ați reușit să vă conectați cu succes în contul de e-mail instituțional dar întâmpinați alte probleme sau aveți nelămuriri, vă încurajăm să deschideți un tichet de suport în platforma Helpdesk, accesibilă și printr-un click pe linkul următor: https://helpdesk.unibuc.ro/