Marți, 22 noiembrie 2022, Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare în Carieră (DCOC), și Société Générale Global Solution Centre (SGGSC) organizează workshopul „Présentation Société Générale Global Solution Centre et Les compétences de l’avenir”.
Evenimentul, care se adresează tuturor studenților și masteranzilor Universității din București, în special celor vorbitori de limba franceză, va avea loc la sediul SGGSC (Campus 6, Bulevardul „Iuliu Maniu” 6P, Clădirea 6.3, Etaj 3, Sector 6, București).
În cadrul workshop-ului, studenții UB au posibilitatea să se familiarizeze cu profilul companiei, precum și cu oportunități de carieră în cadrul SGGSC. Totodată, aceștia vor afla mai multe informații despre skill-urile viitorului din perspectiva unui potențial angajator. De asemenea, studenții se vor întâlni cu angajați ai companiei care le vor povesti mai multe detalii despre parcursul lor profesional în cadrul companiei.
Participarea la eveniment este gratuită și se face pe bază de înscriere unui formular online disponibil aici. Persoanele interesate se pot înscrie la workshop până joi, 17 noiembrie (ora 15:00).
De asemenea, studenții se pot întâlni cu membrii SGGSC și în cadrul ediției din anul 2022 a „Zilelor Carierei”.