Studenții, masteranzii și doctoranzii Universității din București pot obține o finanțare de peste 280.000 lei pentru a-și deschide o afacere, în cadrul proiectului UBTECH! – Program inovativ de antreprenoriat pentru afaceri de succes, implementat de UB.
Programul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, se adresează studenților cu inițiativă antreprenorială. Pentru a se înscrie în proiect, sunt eligibili 350 de studenți atât din ciclurile licență, cât și masterat și doctorat, cu excepția anului I licență. Totodată, se pot înscrie și cursanți de-ai colegiile organizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior, înmatriculați în cel puțin anul 2 de studii.
Primul pas către o afacere de succes constă în completarea formularul de înscriere în program. Următoarele etape din cadrul proiectului UBTECH! – Program inovativ de antreprenoriat pentru afaceri de succes pot fi consultate aici. În urma unei competiții de planuri de afaceri, 22 de idei vor fi selectate pentru finanțare. Mai mult, în cadrul programului, vor fi create minimum 66 de noi locuri de muncă în cel mult 6 luni de la demararea implementării planurilor de afaceri. Metodologia completă a proiectului poate fi consultată aici.
„Cei mai de succes oameni sunt cei care își depășesc limitele! (…) Vei beneficia de sprijinul unui furnizor cu expertiză în domeniu în procesul de înființare al societății, după care ești pregătit să semnezi contractul de finanțare! Suntem alături de tine la fiecare pas și ne vom asigura că vei avea parte de experți în domeniu pentru susținerea afacerii tale. Astfel, vei avea alături un responsabil monitorizare tehnică și un responsabil monitorizare financiară care te vor sprijini în realizarea demersurilor necesare pe care trebuie să le realizezi”, este mesajul adresat potențialilor participanți.
Sustenabilitatea afacerilor, asigurată prin C.I.A.
Prin intermediul proiectului, studenții dornici de a-și deschide o afacere vor beneficia atât de sprijin financiar în valoare de 287.000 lei / start-up, cât și de formare autorizată în dezvoltarea de competențe antreprenoriale, luând totodată parte și la cinci bootcamp-uri antreprenoriale de informare, 28 de workshop-uri de informare organizate în cadrul proiectului care vor cuprinde și sesiuni de mentorat, consultanță, stagii de practică și întreprinderi simulate.
Sustenabilitatea afacerilor va fi asigurată prin intermediul Centrului Inovativ de Antreprenoriat (C.I.A.) prin care se vor dezvolta mecanisme de susținere și promovare a tuturor întreprinderilor înființate și finanțate prin UBTECH.
Scopul proiectului este de a contribui la consolidarea gradului de ocupare al absolvenților de învățământ superior în domenii de activitate identificate ca fiind de viitor în vederea dezvoltării unei economii competitive bazată pe cunoaștere și reducerea perioadei de timp de la absolvirea studiilor superioare până la ocuparea pe piața muncii a absolvenților.
Astfel, în îndeplinirea obiectivelor sunt vizate atât creșterea ratei de ocupare a studenților, prin derularea unui program integrat de antreprenoriat, cât și finanțare pentru cele mai bune idei de afaceri, precum și înființarea unui Centru Inovativ de Antreprenoriat (C.I.A.) care are ca scop susținerea și promovarea tuturor întreprinderilor înființate și finanțate în cadrul proiectului.
Mai multe detalii despre proiect pot fi consultate aici și aici, dar și în metodologia disponibilă aici. Totodată, pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot solicita informații la adresa de e-mail contact@fse.unibuc.ro.