fbpx

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ Plagiatul: cauze, dimensiuni ale fenomenului și politici

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ Plagiatul: cauze, dimensiuni ale fenomenului și politici

25 ianuarie 2017 în Evenimente, Știri

În epoca globală asistăm la o accelerare a vitezei cu care cunoaşterea este creată, acumulată şi se depreciază. Rolul universităților este fundamental în pregătirea capitalului uman pentru dezvoltarea societăților moderne. Sistemele educaționale contribuie atât la formarea de competențe, cât și la crearea unor repere morale.

În acelaşi timp, politicile universitare concentrate tot mai mult pe productivitatea ştiinţifică, pe de-o parte, şi competiţia din ce în ce mai acerbă dintre cei care „produc”, pe de alta, au condus la o preocupare sporită faţă de practici care încalcă etica profesională. Multe dintre acestea se produc în cercetare şi publicare şi vizează obţinerea de diplome şi de titluri, câştigarea de burse şi granturi, sau obţinerea unui ascendent în angajare ori în avansare. Dacă în sistemele universitare occidentale comunitatea academică pare să aibă suficiente resurse (la nivel de organizare, practici, ethos) pentru a se auto-regla, în sistemele de la periferia acestora, cum este şi cel românesc, lucrurile par să aibă o dinamică întrucâtva diferită.

În plus, revoluția tehnologică a pus la dispoziția comunităţilor profesionale şi a jurnaliștilor instrumente noi și rapide de detectare a fraudei academice. Rețelele de socializare, de exemplu, au scos la iveală scandaluri de corupție și grave probleme de integritate academică, atât la nivel european, cât şi, mai ales, în România. Plagiatul este doar una dintre formele cele mai răspândite ale acestui fenomen.

Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) și-a stabilit ca prioritate organizarea de dezbateri în jurul problemelor fierbinți ale României și promovează proiecte de cercetare care caută răspunsuri științifice cu impact asupra acestora. Chestiunea integrității academice reprezintă un asemenea subiect.

Având în vedere acest deziderat, ICUB vă invită marți, 31 ianuarie 2017, ora 15.00, la Sala Stoicescu, Palatul Facultății de Drept din Bd. Kogălniceanu nr. 36-46.

Vor prezenta analize, puncte de vedere și propuneri de politici profesori cu background academic și experiență practică în domeniu:

Profesor dr. Mircea Dumitru, rector al Universității din București, fost ministru al Educației

Acad. Marius Andruh,  Universitatea din București, presedinte CNATDCU

Profesor dr. Laurenţiu Leuştean, prorector al Universității din București, director ICUB

Profesor dr. Marian Popescu, Universitatea din București, membru al CEMU-Consiliul de Etică și Management Universitar şi consilier pentru România al Institutului pentru cercetarea fraudei și plagiatului academic (Geneva), reprezentant naţional în ETINED -platforma Consiliului Europei pentru Etică, Transparență și Integritate în Educație

Profesor dr. Dumitru Sandu, sociolog, Universitatea din București, membru al Consiliului Naţional de Etică

Conferențiar dr. Liviu Andreescu, Universitatea din București , doctor în științe politice și specialist în politici educaționale

Lector dr. Emilia Șercan, doctor în știinţele comunicării, Universitatea din București și jurnalistă de investigație

Reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Consiliilor Consultative ale MEN (TBC)

Reprezentanți  ai Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (Senat și Camera Deputaților)

Moderator: Profesor dr. Marian Zulean, coordonator al secțiunii de științe sociale a ICUB

Participanții pot propune subiecte de interes pentru dezbatere și întrebări  până la data de 29 ianuarie 2017, la adresa socialsciences@icub.unibuc.ro.

AGENDA

14.30- 15.00 Sosirea participanților

15.00 – 16.30 DIAGNOZA FENOMENULUI: cauze, forme de manifestare și probleme

  • 15.00 – 15.05 Cuvânt de deschidere- prof.dr. Laurențiu Leuștean, director ICUB
  • 15.05–15.15 Prof.dr. Mircea Dumitru – Valori ale eticii și integrității academice
  • 15.15-15.25 Prof.dr. Marian Popescu- Prevenția plagiatului în Europa, o bătălie pierdută?
  • 15.25- 15.35 Lect.dr Emilia Șercan- Radiografia unui fenomen
  • 15.35- 15.50 Reprezentant MEN, Reprezentant  al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (TBC)
  • 15.50- 16.30 Dezbatere

16.30 – 16.45 PAUZĂ

16.45 – 18.30 INSTITUȚII, INSTRUMENTE ȘI POLITICI PRIVIND ETICA ȘI INTEGRITATEA ACADEMICĂ

  • 16.45 – 16.55 Acad. Marius Andruh – Temă rezervată
  • 16.55 – 17.05 Profesor dr. Dumitru Sandu – Provocari și principii de bună practică în recunoașterea plagiatului din cercetarea socială
  • 17.05 – 17.15 Conf. dr. Liviu Andreescu- Etica academica dupa plagiat: mai aproape de  un sistem functional?
  • 17:15 – 17.25 Reprezentant MEN, Reprezentant  al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (TBC)
  • 17.25 – 18:00 Dezbatere

18:00 – 18.30 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services