„Există un singur fel în care poți construi o carieră solidă: să exerciți spirit critic, să stai în contact cu știința actuală și să încerci să contribui la aceasta, publicând la nivel internațional”, interviu cu prof. univ. dr. Dragoș Iliescu

Premiat cu distincția „cel mai prestigios articol al anului 2018 din domeniul Științelor Sociale”, prof. univ. dr Dragoș Iliescu este, în prezent, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.

Proeminent specialist recunoscut în psihologie aplicată, cu precădere în evaluarea psihologică și comportamentală, psihologia muncii, organizațională și psihologia consumatorului, cu o solidă activitate academică, o bogată experiență practică și cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate, prof. univ. dr. Dragoș Iliescu este autor și co-autor a peste 80 de lucrări publicate în jurnale și cărți de specialitate și membru al unor asociații profesionale internaționale: SIOP – Society for Industrial-Organizational Psychology, EAWOP – European Association for Work and Organizational Psychology, IAAP – International Association of Applied Psychology și ISSS – International Society for the Scientific Study of Subjectivity,  fost președinte al APIO – Asociația de Psihologie Industrială și Organizațională și al ITC – International Test Commission.

Cartea Adapting Tests in Linguistic and Cultural Situations, publicată la Cambridge University Press, explorează adaptarea culturală a testelor psihologice și educaționale, o activitate științifică ubicuă în științele sociale și comportamentale. Volumul oferă nu doar repere privind principiile acestei activități științifice, ci trasează de asemenea un ghid al felului în care practica și știința se îmbină în adaptarea culturală. Volumul este bazat pe experiența directă a autorului într-un număr mare de proiecte de adaptare culturală în varii culturi și este sprijinit de un corp de cunoștințe robust, acumulat în ultimele decenii, pe această temă. Tratatul este primul pe această temă, un ghid amplu despre motivele, principiile și activitatile concrete necesare pentru a păstra valoarea psihometrică a unei astfel de adaptări.

Despre testele psihologice și educaționale și despre provocările cercetării în domeniul științelor sociale, ne va spune mai multe prof. univ. dr. Dragoș Iliescu.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a doua ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru cea mai prestigioasă publicație a anului 2018 la categoria Științe Sociale. Ce înseamnă pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Dragoș Iliescu: Înseamnă mult, este o recunoaștere evidentă a activității mele științifice în Universitatea din București, iar pentru mine e binevenită din cel puțin două motive. În primul rând, sunt relativ nou venit în universitate, m-am alăturat acestei echipe acum mai puțin de patru ani și e bine să știu că felul în care eu îmi aduc contribuția din punct de vedere științific este apreciat și este considerat valoros. În al doilea rând, este o recunoaștere aici în țară, de care am avut mai puțin parte până acum, recunoașterile de acest fel, pe care le-am primit până acum, au fost mai degrabă internaționale și activitatea mea internațională este mai puțin cunoscută la nivel național, fiind    într-un domeniu destul de îngust și care nu suscită foarte mult interes în România. Aș mai adăuga faptul că, în al treilea rând, sunt teribil de mulțumit că Facultatea de Psihologie și Științele Educației a reușit să obțină acest premiu, mai ales într-o companie atât de selectă precum cea din cadrul Universității din București, cu facultăți și departamente foarte foarte productive din punct de vedere științific. Așadar, mă bucur enorm pentru această recunoaștere și mă simt motivat să continui în același ton.

R: Având în vedere că tratatul Adapting Tests in Linguistic and Cultural Situations este primul de acest fel, vă rugăm să ne spuneți mai multe despre el. Cum s-a conturat această lucrare și  ce o face atât de importantă? Ce ați dorit să evidențiați prin intermediul ei?

D.I.: Domeniul adaptării culturale a testelor psihologice și educaționale este un domeniu „fierbinte” din punctul de vedere al practicianului. Cred că nu este țară sau cultură unde să nu se fi pus problema aceasta în ultimii 70-80 de ani, iar în ultimele decenii tematica a explodat datorită abordărilor interculturale în psihologia și sociologia interculturală, în studiile epidemiologice de sănătate mintală sau de calitate a vieții, în studiile comparative în educație (de ex., PISA sau TIMSS) etc. Deci, tema este „fierbinte”. Însă, deși e o activitate teribil de încărcată științific, nu s-a publicat aproape deloc sistematic cu privire la pașii efectivi pe care ar trebui să îi facă un cercetător care începe un astfel de proiect. S-a publicat destul de mult „advice literature” de tipul „10 pași ca să …”, „20 de sfaturi pentru …” etc., însă nu există o sistematizare a literaturii din domeniu și este necesară de prea mult timp. Volumul a fost comisionat de International Test Commission, o organizație „imens de prestigioasă” din acest domeniu și mă bucur foarte mult că eu am fost cel selectat să o redactez.

R: Ați spune că lucrarea este adresată mai degrabă specialiștilor decât publicului larg?

D.I.: Este în mod cert o lucrare adresată specialiștilor, chiar nu are sens pentru publicul larg. Este adevărat, nu e cercetare fundamentală și este literatură care vizează un domeniu aplicativ, dar în același timp nu este de interes pentru cei care nu se ocupă direct de adaptarea culturală a testelor. Mă aștept să fie văzută ca valoroasă de specialiști din psihologie, sociologie, științele educației, științe medicale… dar nu multe alte domenii.

R: Ne puteți detalia la ce sunt folosite testele psihologice? Dar cele educaționale? Unde sunt ele aplicate și care este utilitatea rezultatelor obținute?

D.I.: O definiție poate un pic prea savantă ar spune că testele sunt proceduri sau metode care examinează prezența unei caracteristici sau a unui fenomen, care cuprind un set de itemi standardizați (stimuli, întrebări sau enunțuri), care culeg răspunsuri în mod standardizat; aceste răspunsuri sunt scorate de asemenea standardizat.

Testele examinează și uneori evaluează diverse diferențe individuale. De exemplu, pot să se concentreze pe determinarea prezenței sau absenței unui factor (de exemplu, un test de screening pentru depresie), pe determinarea gradului de manifestare a unui fenomen (de exemplu, un test de evaluare a severității unei dizabilități), pe descrierea diferențială a unei persoane (de exemplu, un chestionar de personalitate), pe compararea unei abilități, cunoștințe sau competențe (de exemplu, un test de competențe matematice) etc.

Eu consider că testul psihologic este contribuția principală adusă de psihologie la repertoriul științelor, în general. Metodologia de dezvoltare a testelor a evoluat foarte de mult în ultimii 100 de ani, astăzi fiind un domeniu de sine stătător, numit psihometrie. Principiile psihometriei stau atât la baza testelor psihologice, cât și a celor educaționale, și uneori și a testelor din alte domenii.

R: De ce necesită aceste teste o adaptare culturală? N-ar fi mai simplu ca testele psihologice și cele educaționale să fie standardizate la nivel global?

D.I.: Aceste teste sunt foarte puternic încărcate cultural, deoarece cea mai mare parte a constructelor sau fenomenelor evaluate sunt dezvoltate și se manifestă în interiorul unei culturi. Itemii prin care sunt adresate acestea sunt și ei încărcați cultural… pur și simplu suntem prea imersați în cultură în aceste domenii sociale și comportamentale încât să putem măsura „obiectiv”, în afara acestei încărcări. Aș putea da multe exemple aici. De exemplu, itemii utilizați pentru a măsura depresia în SUA nu vor detecta bine depresia în China. Conceptul e ușor diferit, are manifestări inexistente în spațiul vestic, felul în care chinezii discută despre această problemă e diferit de felul în care americanii vorbesc, gradul în care aderă sau nu la un item este diferit etc. În fine, toate aceste teste fac aserțiuni relative și nu absolute, compară răspunsul dat de o persoană cu răspunsurile date de alte persoane similare. De exemplu, într-un test de inteligență comparăm răspunsurile date de o persoană evaluată cu răspunsurile date de un eșantion de alte persoane de aceeași vârstă și, uneori, similare și sub alte aspecte precum: statut socio-economic, educație etc. Asta se numește etalonare. Este pur și simplu imposibil să facem vreo aserțiune despre inteligența unei persoane în absența unui eșantion normativ pe baza căruia să normăm testul, iar acest eșantion trebuie să provină din cultura persoanei evaluate.

R: Cum credeți că vor evolua testările psihologice și educaționale în România în următorii 10 ani? Dar la nivel global?

D.I.: Testarea psihologică este bine dezvoltată în România și va continua să crească în importanță, sunt sigur, iar repertoriul specialiștilor din domeniu va continua să se dezvolte. Deci nu prevăd prea multe evoluții în acest domeniu. Testarea educațională este, însă, altă poveste,  România fiind sever subdezvoltată la acest capitol. Evaluările educaționale utilizate în școli sunt ridicole, inclusiv evaluările cu miză mare, precum bacalaureatul sau evaluările naționale. Avem multe lucruri de făcut aici, de la deschiderea apetitului pentru acest domeniu în rândul specialiștilor, profesorilor, părinților sau decidenților de politici educaționale și până la implementarea unor teste care să utilizeze stadiul curent al cunoașterii științifice în acest domeniu, în beneficiul școlii românești.

R: Ce v-a determinat să acordați o atenție deosebită acestui domeniu al științelor sociale și comportamentale?

D.I.: Aceasta e o întrebare care atinge istoria mea personală și răspunsul este cu siguranță dezamăgitor – am ajuns din întâmplare în acest domeniu, nu a fost planificat. Însă, mi-a plăcut și am înțeles că îl fac bine și cu impact în viețile oamenilor.Ce poate cineva să își dorească mai mult?

R: Ce ați recomanda unui student aflat la început de drum și pasionat de psihologie în general, și de psihometrie în particular?

D.I.: Mai mult decât orice i-aș recomanda să aibă o singură lumină călăuzitoare și anume știința. Este un domeniu care abundă de non-știință și pseudo-știință, în care oricine poate clama competență cu minimă pregătire, în care intervențiile fără dovezi științifice (sau împotriva dovezilor științifice și deseori împotriva bunului simț) sunt la ordinea zilei. Există un singur fel în care poți construi o carieră solidă: să exerciți spirit critic, să stai în contact cu știința actuală și să încerci să contribui la aceasta, publicând la nivel internațional (știința nu este locală nici în acest domeniu, cum nu este nici în altele).

R: Ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența didactică și în cercetare?

D.I.: Eu cred că Universitatea din București poate face mai mult. Aud de la colegi că Universitatea a evoluat mult și continuă să evolueze, că e mult mai bine decât a fost vreodată la acest capitol. Așa cum am spus mai devreme, fiind relativ nou în Universitate, eu nu am simțit pe pielea mea această evoluție. Ceea ce văd este că da, stăm mult mai bine decât majoritatea altor universități din România cu care eu am mai avut contact. Mulți colegi, inclusiv din conducere, arată interes serios pentru domeniu și pentru impulsionarea lui. Însă, în continuare, văd în anumite locuri un interes scăzut față de cercetare, iar acest climat nu încurajează excelența. Poate că Universitatea ar trebui să stabilească criterii proprii în cercetare, dincolo de criteriile minimale impuse de Minister. Dacă vrem propriul drum spre excelență, ne stabilim singuri obiectivele și criteriile, dincolo de ceea ce  stabilește statul pentru toți. Dacă vrem să fim cei mai buni, acest lucru se reflectă printre altele și în aceste obiective și criterii și în statutul pe care îl are meritul și în obstacolele de netrecut puse în calea non-meritului. Da, știu, cer poate prea mult, într-o societate anti-meritocratică, dar nu cred că e o așteptare nerealistă de la Universitatea din București.