Universitatea din București este reprezentată prin Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la seminarul online Over Land, Over Sea: Journeys in Translation Revisited. Evenimentul, organizat de Centrul pentru Studii de Traducere și Interpretare de la Universitatea din Leicester, va avea loc joi, 3 decembrie 2020, începând cu ora 16:00.
Conferința se adresează specialiștilor și persoanelor interesate de poezie, migrație și traducere, precum și celor care urmăresc eforturile de transpunere în alte limbi a volumului Over Land, Over Sea: Poems for those seeking refuge, publicat inițial în limba engleză la Editura Five Leaves Publication, în 2015.
Coordonatoarea traducerilor în limba română și, totodată, reprezentanta UB la eveniment este lect. univ. dr. Monica Manolachi. De asemenea, la seminar vor mai participa și alți cercetători ale căror domenii de interes se înscriu în tema conferinței, printre care se numără drd. Ambrose Musiyiwa – care va prezenta proiectul –, Pietro Deandrea, conferențiar la Universitatea din Torino și totodată specialistul care a tradus volumul în limba italiană, Per terra e per mare: Poesie per chi è in cerca di rifugio, a cărui apariție, în luna septembrie 2020, a fost posibilă cu sprijinul organizației Civic Leicester.
Evenimentul le va avea ca invitate pe poetele Joanne Limburg, Laila Sumpton și Sibyl Ruth, care vor citi creații în limbile engleză, italiană, română și germană, după care va urma o dezbatere despre rolul traducerii în promovarea justiției sociale în contextul migrației, precum și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul.
„Pentru ce există poezia? Există o legătură între poezie, migrație și traducere? Și ce se întâmplă când poeziile călătoresc dintr-o cultură în alta?” – va fi întrebarea la care specialiștii vor încerca să găsească un răspuns.
În cadrul reuniunii, vor lua cuvântul și Phil Horspool, director responsabil cu predarea limbii engleze la Universitatea din Leicester, Chiara Denaro, reprezentanta organizației Watch the Med Alarmphone, care oferă un serviciu hotline pentru migranții aflați în pericol pe Marea Mediterană, precum și Yagoub Kibeida, director executiv la Mosaico: Azioni per i Rifugiati, o asociație din Torino, fondată în 2006, care sprijină refugiații, promovează drepturile omului și difuzează informații despre migrația forțată.
Pentru mai multe detalii despre conferențiari și pentru înregistrarea gratuită la eveniment, persoanele interesate pot accesa acest link. După înregistrare, fiecare participant va primi un link de acces cu o zi sau două înainte de începerea seminarului.