Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului prezent la Paris la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului prezent la Paris la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului este administrat de Universitatea din București.

În perioada 5-6 martie 2025, sediul UNESCO din Paris a fost gazda celei de-a 51-a reuniuni a Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor (European Geoparks Network – EGN).

Această manifestare s-a dovedit a fi un moment de referință în anul care marchează un deceniu de la adoptarea Programului Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri al UNESCO (International Geoscience and Geoparks Programme), consolidând angajamentul comunității internaționale pentru protejarea patrimoniului geologic, natural și cultural și promovarea dezvoltării durabile. Întâlnirea aniversară a reunit reprezentanți ai celor 109 geoparcuri din 28 de țări europene.

Evenimentul a inclus atât discuții interne de coordonare a rețelei, cât și sesiuni deschise, beneficiind de prezența unor personalități de rang înalt din UNESCO, membri ai Consiliului Executiv al Rețelei Globale a Geoparcurilor (Global Geoparks Network) și ai delegațiilor permanente pe lângă UNESCO ale țărilor participante la eveniment. Discursul de deschidere a fost susținut de doamna Simona-Mirela Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Președinta celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO, care a evidențiat rolul geoparcurilor UNESCO în construirea unui viitor sustenabil prin colaborare internațională și schimb de bune practici. La rândul lor, reprezentanții UNESCO și partenerii internaționali au susținut intervenții importante, prin care și-au reafirmat angajamentul instituțional pentru dezvoltarea și extinderea rețelei geoparcurilor la nivel global.

În cadrul sesiunilor interne ale Comitetului de Coordonare, s-au discutat aspecte esențiale privind guvernanța rețelei, strategii de comunicare, finanțare și adaptarea comunităților geoparcurilor la schimbările climatice. De asemenea, reprezentanții geoparcurilor europene au votat pentru selectarea teritoriului care va organiza cea de-a 18-a Conferință EGN din 2026. Câștigător a fost desemnat Geoparcul Internațional UNESCO Saimaa din Finlanda.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a fost reprezentat de dr. Cristian Ciobanu, coordonator local și membru al Comitetului Consultativ al EGN. „A fost o onoare pentru mine să reprezint România și Țara Hațegului în acest loc cu încărcătură istorică și simbolistică importante pentru întreaga omenire – sediul UNESCO din Paris. Deși are deocamdată doar două geoparcuri internaționale UNESCO, România este foarte activă în Rețeaua Europeană și contribuie semnificativ la direcțiile strategice de dezvoltare ale rețelei și la întărirea colaborării internaționale între geoparcuri. Acest lucru a fost evident zilele acestea prin discursul doamnei ambasador Simona-Mirela Miculescu. Excelența sa, alături de o Delegație Permanentă a României profesionistă și dedicată, și-a reafirmat susținerea pentru Programul Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri, dar mai ales sprijinul pentru geoparcurile românești”, a afirmat dr. Cristian Ciobanu la întoarcerea de la eveniment.

Această reuniune ce a marcat un moment aniversar confirmă încă o dată că geoparcurile UNESCO sunt mai mult decât simple teritorii – ele sunt adevărate laboratoare în aer liber dedicate inovației, educației și implicării comunitare, în măsură să modeleze un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 195 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services