Joi, 17 septembrie 2026, 70 de elevi de la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța au participat la un tur ghidat al Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București, în cadrul programului „Săptămâna Verde”. Vizita a deschis seria activităților educaționale dedicate elevilor în noul an școlar.
O zi de școală petrecută în mijlocul naturii
Elevii din clasele a VI-a și a VII-a au descoperit, alături de specialiștii Grădinii Botanice, atât spațiile în aer liber ale instituției, cât și Sera de Expoziție. Turul ghidat le-a oferit ocazia să observe diversitatea plantelor și să afle mai multe despre modul în care sunt organizate și îngrijite colecțiile unei grădini botanice.
Pentru o parte dintre elevi, vizita a reprezentat prima întâlnire cu un astfel de spațiu. Alegerea Grădinii Botanice ca destinație pentru „Săptămâna Verde” a venit tocmai din dorința profesorilor de a le oferi copiilor o experiență educațională diferită, în care informațiile să poată fi descoperite direct, prin observare și explorare.
„Ne-am gândit că nu există un loc mai potrivit decât Grădina Botanică din București pentru a marca Săptămâna Verde. La noi, în Constanța, nu avem o grădină botanică, ci doar spațiul verde din zona Delfinariului, pe care copiii l-au explorat până acum de multe ori.
Inițial, am aflat despre activitățile organizate de Grădina Botanică, despre atelierele din cadrul proiectelor «Micul Botanist» și «Povești cu și despre plante». Apoi am aflat că foarte puțini dintre copii vizitaseră până acum o grădină botanică și că este esențial să vadă cum este organizat un astfel de spațiu, cum arată o seră, iar în anii următori ne vom întoarce să participăm și la atelierele propuse.
Ne-am dorit foarte mult ca elevii să aibă ocazia să învețe lucruri pe care nu le pot afla în fiecare zi și să vadă cât de diversă este lumea plantelor”, a explicat unul dintre profesorii însoțitori.
Învățarea prin experiență directă, în mijlocul naturii
O vizită la Grădina Botanică poate transforma noțiunile învățate la clasă într-o experiență directă. Observarea plantelor în spațiile lor de colecție, descoperirea serelor și familiarizarea cu diversitatea lumii vegetale le oferă elevilor un context concret pentru înțelegerea unor teme legate de biodiversitate, adaptările plantelor la condiții diferite de viață, impactul schimbărilor climatice asupra florei și vegetației, necesitatea protejării mediului.
În Sera de Expoziție, elevii au descoperit plante tropicale și subtropicale și au putut observa inclusiv fructe pe plante: banane și pitahaya (fructul dragonului). Unele dintre cele mai amuzante momente ale vizitei au fost legate de denumirile populare ale anumitor plante. Cactuși precum „scaunul soacrei” (Echinocactus grusonii) și „limba soacrei” (Opuntia spp.) au stârnit curiozitatea și zâmbetele elevilor.
Un alt moment care le-a atras atenția a fost demonstrația realizată cu Mimosa pudica, plantă cunoscută pentru capacitatea de a-și plia rapid frunzele ca răspuns la atingere sau la alți stimuli externi.
În spațiile neacoperite ale Grădinii Botanice, elevii au avut ocazia să admire florile de sezon.
Activitățile destinate grupurilor de elevi continuă la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” și în anul școlar 2026–2027. În fiecare joi sunt organizate tururi ghidate și ateliere educative în cadrul programului „Micul botanist”, adaptate vârstei și intereselor participanților.








