In memoriam conf. univ. dr. Mihai Nistor

In memoriam conf. univ. dr. Mihai Nistor

Departamentul de Filologie Rusă și Slavă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, anunţă cu mare durere trecerea în nefiinţă, după o grea suferință, a conf. univ. dr. Mihai Nistor, distins filolog care și-a consacrat întreaga viață activității didactice și de cercetare în domeniul terminologiei și al sintaxei ruse.

Profesorul Nistor s-a născut la 9 noiembrie 1965. În perioada 1987-1992 a fost student al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, la secția de filologie rusă-română, timp în care a urmat și cursurile facultative de limbă și civilizație sârbo-croată, slovenă și bulgară – limbi pe care și le-a aprofundat în cadrul școlilor de vară de mai târziu, desfășurate la Belgrad, Ljubljana, Varna, respectiv, Moscova.

Studiile doctorale în domeniul terminologiei lingvistice și al sintaxei limbilor rusă și română, încheiate prin susținerea tezei de doctorat în martie 1999, l-au făcut un specialist remarcabil al Catedrei de Filologie Rusă, al cărei membru a devenit din 1993, parcurgând toate treptele didactice universitare de la preparator până la conferențiar.

Dascăl dedicat și conștiincios, conferențiarul univ. dr. Mihai Nistor a predat cursuri și seminare la discipline de profil, precum: Limba rusă contemporană – Sintaxa propoziției, Terminologie lingvistică, Limbaje specializate, Didactica limbii ruse ș.a., a condus lucrări de licență, fiind un bun pedagog și un excelent cunoscător al limbii ruse, cu o pronunție demnă de invidiat. În anul 2017, munca lui de dascăl a fost recompensată prin distincția Profesor Bologna, acordată de Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România la 19 mai 2017, ediție desfășurată sub înaltul patronaj al Președintelui României.

În perioada 2000-2002, a reprezentat cu cinste România la Facultatea de Filologie a prestigioasei Universități de Stat „M. Lomonosov” din Moscova unde a funcționat ca lector de limba română.

Activitatea științifică a domniei sale s-a oglindit cu precădere în cărțile axate pe domeniul terminologiei și sintaxei, precum și în participarea la manifestări științifice naționale și internaționale cu articole, studii interesante și recenzii, publicate mai apoi în reviste de specialitate, precum „Romanoslavica”, „Filologie rusă” ș.a. De menționat și faptul că a fost redactorul-șef al numerelor XXI și XXII din „Filologie rusă”.

Ca membru al Catedrei de Filologie Rusă, iar mai apoi al Departamentului de Filologie Rusă și Slavă, Mihai Nistor s-a implicat fără rezervă și cu multă responsabilitate în activitățile administrative care au asigurat buna funcționare a lucrurilor, fiind un pilon de bază și un coleg pe care se putea conta.

Mihai Nistor a lăsat tuturor celor care l-au cunoscut imaginea unui dascăl de vocație, corect, harnic, extrem de modest, bun specialist, bun coleg, un om bun, al cărui zâmbet blajin va rămâne multă vreme în memorie.

Comunitatea academică a Universității din București, alături de Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Departamentul de Filologie Rusă și Slavă deplâng trecerea sa în neființă și sunt alături de familia îndoliată.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services