Comunitatea academică a Universității din București anunță, cu profundă tristețe, trecerea în neființă a doamnei prof. emerit Monica Bottez, la data de 24 august 2025.
Specialist remarcabil în literatura engleză (perioada victoriană) și studii canadiene, prof. emerit Monica Bottez a predat la Departamentul de Engleză al Facultății de Limbi și Literaturi Străine între anii 1969 și 2023.
Din 2008, în calitate de coordonator de studii doctorale, a contribuit la pregătirea și formarea unui număr important de colegi care au devenit la rândul lor nume de referință ale domeniului.
Slujba de înmormântare va avea loc joi, 28 august 2025, la ora 10:30 la Biserica Boteanu (Str. Boteanu nr. 8, sector 1). Înhumarea va avea loc la Cimitirul Ghencea Civil imediat după slujbă, în jurul orei 12.
Sicriul este depus la capela mortuară a Bisericii Boteanu (situată în partea dreaptă a intrării în biserică, accesibilă coborând treptele). Capela va rămâne deschisă până la ora 20:00, iar la ora 18:00 se citesc Stâlpii.
„Elegantă, distinsă și demnă, profesoara Monica Bottez va rămâne un model pentru generațiile succesive de studenți care au avut șansa să o cunoască”, au transmis colegii de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
Dumnezeu să o odihnească în pace!