Întâlnire cu tema ”Historical Pyrrhonism and the rebuilding of faith in history” în cadrul seminarului „Concepte moderne timpurii ale istoriei și practici ale scrierii istorice” la ICUB

Întâlnire cu tema ”Historical Pyrrhonism and the rebuilding of faith in history” în cadrul seminarului „Concepte moderne timpurii ale istoriei și practici ale scrierii istorice” la ICUB

10 aprilie, 2017 in Evenimente, Știri

Vineri, 14 aprilie 2017, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București va organiza o nouă întâlnire în cadrul seminarului Concepte moderne timpurii ale istoriei și practici ale scrierii istorice. Prelegerea ”Historical Pyrrhonism and the rebuilding of faith in history” va avea loc începând cu ora 18:30, în sala de seminarii a IRH – ICUB (Str. Dimitrie Brândză, nr. 1).

Seminarul Concepte moderne timpurii ale istoriei și practici ale scrierii istorice este organizat de Veronica Lazăr și Grigore Vida și are ca scop să investigheze unele scrieri teoretice fundamentale despre istorie, înțeleasă atât ca obiect, cât și ca discurs, dar și despre realitatea și metodele de înțelegere a acesteia, de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la sfârșitul iluminismului, în mod special în Franța și în Anglia, dar și în Scoția, Germania și Olanda.

Seminarul va analiza modul în care până la apariția teoriilor speculative despre istorie (care anticipează viitoarele filosofii ale istoriei), de pildă în mijlocul secolului al XVIII-lea, istoria este scrisă în general pentru a răspunde la unele nevoi practice specifice. Funcția sa ar putea fi de pildă să demonstreze o continuitate dinastică sau eclesiastică, nașterea unui stat, pentru a legitima anumite practici politice sau, din contră, pentru a demitologiza unele seturi de legitimități, istoriografia fiind modelată în conformitate cu aceste nevoi. Aceasta este cauza, în mod special în Franța, a fragmentării epistemice fundamentale a domeniului istoric, care amintește de fragmentarea diferitelor jurisdicții și autorități specifice Vechiului Regim Francez, și de asemenea, amintind de existența paralelă a unor tipuri diferite, independente, de scrieri istorice care nu folosesc aceleași premise sau metode și nu se verifică reciproc, deoarece nu aparțin unui domeniu comun al cunoașterii.

Textele pentru lectură sunt propuse în ordine cronologică, nu atât de mult dintr-o convenție academică, ca un rezumat sau ca o listare teleologică a doctrinelor, ci mai degrabă deoarece seminarul este conceput ca o explorare a modului în care scrierile teoretice și contextele lor istorice, sociale, instituționale și politice se iluminează reciproc.

În afara unei lecturi interne a textelor, seminarul studiază angajamentul mutual al teoriilor istoriei și științelor, genurilor literare și jurisprudenței în timpul celor două secole care au precedat Revoluția Franceză. De asemenea, seminarul se va concentra pe formarea diferitelor epistemologii istorice, metode critice, ontologii și reprezentări ale temporalității istorice, dar și asupra legăturii lor strânse cu funcțiile imediate și pragmatice ale scrierilor istorice, sau cu politicile statale și dinamicile sociale și economice în statul premodern.

Mai multe detalii despre programul întâlnirilor din cadrul seminarului Concepte moderne timpurii ale istoriei și practici ale scrierii istorice pot fi consultate aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.