În perioada 25-26 aprilie 2023, începând cu ora 17:00, istoricul Christophe Prochasson, cadru didactic la Școala de înalte studii în științe sociale (École des Hautes Études en Sciences Sociales – EHESS) din Paris, va susține cursul Historiographie, histoire et politique la Școala doctorală francofonă de științe sociale (EDFSS) din cadrul CEREFREA Villa Noël a Universității din București.
Reuniunea va avea loc la sediul CEREFREA Villa Noël (Strada Émile Zola, numărul 6, sector 1).
Christophe Prochasson este director de studii și președinte al EHESS (2017-2022). Titular al catedrei de istorie a practicilor și reprezentărilor politice contemporane, profesorul Prochasson este specialist al istoriei intelectualilor, al primului război mondial și al socialismului. Printre publicațiile sale se numără : Les Intellectuels, le Socialisme et la Guerre (1900-1938), Editura Seuil, anul 1993; Paris 1900. Essai d’histoire culturelle, Ed. Calmann-Lévy, 1999, 14-18 Retours d’expérience, Editura Tallandier, anul 2008 ; L’empire des émotions. Les historiens dans la mêlée, Editura Demopolis, anul 2008 ; François Furet, Les chemins de la mélancolie, Editura Stock, anul 2013.
Mai multe informații despre reuniune pot fi consultate aici.
Școala doctorală francofonă de științe sociale (EDFSS) a UB este un program de studii doctorale înființat la București în urmă cu aproape trei decenii în colaborare cu universități franceze și francofone și care în prezent funcționează în cadrul CEREFREA Villa Noël. Doctoranzii care urmează acest program beneficiază de o formare interdisciplinară în științe sociale oferită de profesori din universitățile partenere, precum și de burse pentru realizarea tezelor de doctorat în cotutelă din partea Institutul Francez din România.